Google
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
 
miercuri, 8 apr 2015 - Anul XX, nr. 81 (5893)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6635 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1283 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   21 imagini |   ø fişiere video

Poveşti uitate

Acum 30 de ani, autorităţile au incendiat clădirea Dom Polski pentru a avea teatru profesionist la Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

„Nu puţini sunt sucevenii care îşi mai amintesc de acel decembrie 1984, când în sala mare a Casei de Cultură, cei peste 700 de spectatori au asistat la primul gong al primului teatru profesionist din judeţul nostru”, scria Alexandru Toma, în cartea sa „Martor la sfârşit de mileniu”.

Acum mai bine de 30 de ani, profesorul Alexandru Toma era preşedintele Comitetului judeţean de cultură şi educaţie socialistă, iar el, omul, nu comitetul, a avut un rol foarte important în înfiinţarea teatrului profesionist la Suceava.

Scriitorul Mircea Radu Iacoban era în acele vremuri directorul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, iar împreună cu Alexandru Toma a găsit soluţia de a înfiinţa şi la Suceava un teatru profesionist.

„Am convenit printr-un protocol ca el (n.r. - Mircea Radu Iacoban) să primească în schema Naţionalului ieşean maximum 15 actori, iar eu să asigur baza materială necesară şi personalul auxiliar. Şi astăzi mă trec fiori când mă gândesc la acea <bază materială> - scenă corespunzătoare şi sală de spectacole, recuzite, locuinţe şi un minim de confort pentru actori etc.”, îşi aminteşte de acele vremuri acum, după mulţi, mulţi ani, fostul preşedinte al Comitetului judeţean de cultură.

Şi s-a făcut! Cu ajutorul regretatului actor Octavian Cotescu, botoşănean la origini, pe atunci rector al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) Bucureşti.

 

Prima echipă de actori profesionişti

Alexandru Toma îşi aminteşte că Octavian Cotescu i-a promis că îl va ajuta să înfiinţeze teatru şi la Suceava.

„Pe la început de iulie 1984, când îmi pierdusem deja orice speranţă, într-o seară târziu, am primit un telefon ca a doua zi, la ora 8, să mă prezint la Rectoratul IATC Bucureşti. Abia am reuşit să prind trenul de miezul nopţii. Era în ziua în care se făcea repartiţia pe ţară a absolvenţilor de regie şi teatru”, povesteşte fostul şef de la Cultura judeţeană.

Suceava devenise secţie a Teatrului Naţional din Iaşi, iar din prima echipă de actori profesionişti ai oraşului au făcut parte: Carmen Ciorcilă, Radu Duda, Carmen Tănase, Adrian Păduraru, Răzvan Popa, Mioara Ifrim, Constantin Florea, Ada Gârţoman, Cristian Rotaru, Sebastian Comănici, Liviu Manoliu şi Cristina Ioviţă (regizor).

Cei mai cunoscuţi publicului larg sunt astăzi Adrian Păduraru, actorul ieşean care la un an după debutul pe scena suceveană avea să fie distribuit într-unul dintre cele mai importante roluri ale carierei sale, în filmul „Declaraţie de dragoste” (1985), Radu Duda, cel care a devenit Principele României după căsătoria cu principesa Margareta a României, fiica fostului suveran Mihai al României, şi, nu în ultimul rând, Carmen Tănase, actriţă a Teatrului Odeon, cu roluri şi în filme, şi în seriale de televiziune.

  

Aveam actori, nu aveam teatru. Atunci au regizat incendiul care a „distrus” clădirea

Aveam actori profesionişti la Suceava, însă nu şi un sediu propriu al teatrului sucevean. Primele repetiţii şi chiar reprezentanţii au avut loc la Casa de Cultură, însă era nevoie de un spaţiu propriu. Un teatru.

„A fost aleasă vechea şi insalubra clădire Dom Polski, clădire care prezenta un înalt grad de uzură, era de la începutul secolului, lipsită de utilităţi fundamentale, instalaţii, ridica probleme de siguranţă de la fundaţie până la acoperiş. Scena de numai cinci metri adâncime, cu dotări improvizate, era total necorespunzătoare unor montări moderne care cer o adâncime scenică de cel puţin 15 metri, mecanică de scenă, trape, cabine pentru actori, un spaţiu de cel puţin două camere de oaspeţi pentru actorii, regizorii şi colaboratorii veniţi din alte teatre”, povesteşte în cartea sa profesorul Alexandru Toma.

Cum de la „Cabinetul 2” (asociat atunci numelui Elenei Ceauşescu) erau interzise fondurile pentru cultură, o eventuală demolare şi reconstrucţie puteau fi luate în calcul doar în urma unui eveniment nefericit. Un incendiu, de exemplu.

„Şi am înscenat un incendiu. În biroul primarului de atunci, Tudor Done, se afla şi locotenentul colonel Gheorghe Isar - şeful grupului de pompieri, şi am hotărât un exerciţiu de stingere a unui incendiu simulat cu fumigene şi tulumbe. Sub norul de fum care a cuprins clădirea şi spaţiul înconjurător, pompierii, în mai puţin de două ore, au demolat acoperişul şi pereţii şubreziţi de vreme. Sub coordonarea discretă a prim-secretarului Traian Gîrba, s-a constituit un comandament format din conducerile a 27 de întreprinderi din Suceava, fiecăruia stabilindu-i-se, în funcţie de profil, partea sa de contribuţie”, mărturiseşte Alexandru Toma.

 

Iacoban: „Nici o cărămidă, nici un cui din actuala clădire nu-i din vechea Dom Polski”

Mircea Radu Iacoban îşi aminteşte şi el de acel „incendiu”: „Trebuia rezolvată greaua problemă a sălii de spectacole. Ceaşescu interzisese orice construcţie social-culturală, deci nici nu se putea discuta despre o nouă investiţie. Aşadar, din nou, soluţii tipic româneşti. Cu complicitatea lui Toma şi, desigur, cu buna ştiinţă a prim-secretarului Gîrba, fie-i ţărâna uşoară, am adus o lumânare fumigenă de la TVR, am amplasat-o în podul vechii Dom Polski. Ieşea fum din belşug, pompierii aşteptau după colţ, s-a făcut cuvenitul proces-verbal (clădirea ar fi fost în întregime distrusă de incendiul datorat instalaţiei electrice străvechi) şi s-a procedat rapid la demolare, nu până la temelie, ci inclusiv temelia. Nici o cărămidă, nici un cui din actuala clădire nu-i din vechea Dom Polski! După care, fiecare întreprindere a primit sarcina preluării unei <felii> din noua construcţie: tu faci fundaţia, tu faci scena, tu foaierul, descurcă-te! S-au pus la bătaie şi ceva fonduri provenite din premierile obţinute de judeţ...”

 

Zori Noi, despre primul spectacol al teatrului profesionist: „Materializarea unui act de importanţă naţională” 

Inaugurarea clădirii noului teatru a avut loc în septembrie 1985 cu spectacolul „Deşteptarea primăverii”, de Frank Wedekind.

Totuşi, prima reprezentaţie a teatrului profesionist de la Suceava a avut loc pe 8 decembrie 1984, cu piesa „Cabana”, de Mircea Radu Iacoban.

Evenimentul a fost prezentat pe prima pagină a ziarului Zori Noi (ediţia din 9 decembrie 1984), într-un articol de deschidere cu titlul: „În viaţa spirituală a municipiului şi judeţului, un eveniment de referinţă - SPECTACOLUL INAUGURAL  AL SECŢIEI SUCEVENE DE TEATRU PROFESIONIST”.

„(...) municipiul şi totodată judeţul au trăit ieri (n.r. - 8 decembrie 1984) materializarea unui act de importanţă naţională: prezentarea primului său spectacol de către Secţia Suceava a Teatrului Naţional <Vasile Alecsandri> din Iaşi, manifestare artistică ce a marcat, firesc, şi începerea, aici, a stagiunii teatrale profesioniste 1984-1985”, era începutul acelui material, bineînţeles cu elogiile de rigoare aduse Partidului Comunist Român şi lui Nicolae Ceauşescu.   

  

Ultimul gong

Cinci ani. Atât am avut teatru profesionist la Suceava. Anii cei mai grei au fost '88, '89.

„Clădirea teatrului devine lipsită de fonduri de întreţinere, nu i se mai dădea agent termic, avea dese întreruperi de curent electric în timpul spectacolelor, condiţii în care tinerii actori încep să părăsească Suceava”, continuă Alexandru Toma, arătând că şi el a fost schimbat din conducerea Comitetului de cultură, pentru că „devenisem incomod prin insistenţele pentru sprijinirea domeniului cultural”.

Ultimul gong a bătut în februarie 1990, când Naţionalul ieşean anunţa desfiinţarea secţiei din Suceava.

Mircea Radu Iacoban a fost vreme de 11 ani director al Teatrului  Naţional „Vasile Alecsandri” şi ne-a povestit istoria desfiinţării teatrului profesionist de la Suceava: „Prima hotărâre a Comitetului Revoluţionar de la Teatrul Naţional (din care, desigur, directorul nu făcea parte) a fost… desfiinţarea Secţiei Suceava. Cu jale în suflet, a trebuit să semnez adresa prin care se distrugea tot ce atât de trudnic s-a (şi am) clădit! Revoluţionarii ieşeni scăpau de cheltuielile sucevene (nu-şi închipuiau că dispoziţia anticulturală a <autofinanţării> va fi repede abrogată) şi-şi <repatriau> actorii tineri – două lovituri dintr-un foc! La vremea Revoluţiei, multe judeţe au obţinut ce n-au visat; Suceava a pierdut. Pe meleagurile bucovinene, telerevoluţia interesată prea mult de vendete, reaşezări şi răfuieli a ratat un moment de care nu ştiu când va mai avea parte. Simplu, judeţul putea să declare că preia teatrul. În noile condiţii, era cât se poate de posibil. N-a făcut-o, l-a pierdut. După care trupa s-a risipit, a urma retrocedarea clădirii şi capitolul s-a închis. Definitiv?”

 

Din culise, amintiri povestite de recuzitierul Ion Drăguşanul

Sunt multe de povestit despre istoria scurtă a ceea ce s-a numit teatrul profesionist de la Suceava, însă o vom face şi în alte ediţii ale Monitorului de Suceava.

Scriitorul Ion Drăguşanul, de exemplu, era angajat ca recuzitier la teatrul sucevean şi are numeroase amintiri din acea perioadă. 

A scris pe blog-ul său (dragusanul.ro) un amplu material despre „eşecul teatrului profesionist la Suceava”, material condimentat, în stilu-i caracteristic, şi cu povestiri din culisele spectacolelor. Iată un exemplu: o reprezentaţie la Iaşi a actorilor „suceveni” cu piesa „Adio, studenţie!”. Actorii, spune Drăguşanul, nu prea ştiau replicile, iar încărcătura emoţională înaintea deschiderii cortinei era una foarte mare.

Recuzitierul Drăguşanul, povesteşte astăzi scriitorul Drăguşanul, se uită prin vizeta cortinei: sala era arhiplină. Erau spectatori şi în picioare, printre strapontine. „I-am făcut semn lui Adrian Păduraru să se apropie şi, când a privit şi el prin vizetă, a înmărmurit. Alb la faţă, tremurând din încheieturi, s-a aşezat pe un element al decorului, cu capul în mâini”, îşi aminteşte scriitorul sucevean. Emoţiile cresc şi mai mult, iar prin vizeta cortinei trag cu ochiul, pe rând, şi ceilalţi actori. Şi continuă Ion Drăguşanul: „Era o panică generală, când am strâns toate textele de repetiţii şi le-am distribuit maşiniştilor, şoferului şi garderobierelor, postându-i după draperiile de scenă, în aşa fel încât să nu rămână zonă neacoperită de măcar un sufleur. Oricum, trupa avea timp să se dezmeticească, pentru că prima scenă, cu Radu Duda şi Carmen Tănase, mergea excelent şi la repetiţii, actualul Principe al României fiind un actor de o seriozitate şi de o disciplină exemplară”.

Cristian Rotaru juca în acea piesă rolul unui miliţian sovietic. „Înfricoşat de public şi de banalitatea piesei, Cristi nu-i mai aude pe sufleurii de ocazie, dar nici că-i mai pasă de text. Improvizează: scoate din tocul pistolului un şerveţel, pe care scrie cu degetul muiat în gură, anchetează, avertizează, deplasându-se crăcănat de la un student la altul, apoi, când termină ancheta, înşfacă resturile de mâncare de pe masă, le înfăşoară în şerveţel şi le înghesuie în tocul pistolului, apoi apucă şi o sticlă de băutură, ameninţând, înainte de a pleca din scenă, neaoş româneşte: <Fire-aţi voi ai dracului!>” - scrie Ion Drăguşanul cronica acelui spectacol, după aproape trei decenii.

Sala, în delir! Tinerii actori de pe scenă - completează scriitorul - se contaminează de umorul lui Cristi Rotaru şi începe o joacă a jocului, un “dacă-i bal, bal să fie!”.

A fost un succes neaşteptat, cu o scenă plină de flori la final, cu spectatori stând la coadă la autografe la cabinele actorilor.

“Adio, studenţie!”, mai spune Ion Drăguşanul, s-a jucat, cu casa închisă, în toate oraşele şi municipiile României, vreme de vreo trei ani.

 

14 locuinţe şi 14 butelii de aragaz pentru tinerii actori

Atât fostul preşedinte al Comitetului judeţean de cultură, Alexandru Toma, cât şi fostul director al Teatrului Naţional de la Iaşi, Mircea Radu Iacoban, nu ar fi reuşit în demersul lor de atunci fără sprijinul unora dintre autorităţile locale ale acelor vremuri.

„Municipalitatea a reacţionat exemplar, cu soluţii astăzi imposibile. Ţin minte că era iarnă şi, într-o căciulă, aveam 12 chei; chiar în ziua sosirii la Suceava, fiecare şi-a <tras>, din căciula primarului, locuinţa!”, exemplifică Mircea Radu Iacoban.

Alexandru Toma ştie exact câte locuinţe au primit actorii „suceveni”: 14. Zece garsoniere şi patru apartamente. Plus 14 butelii de aragaz. Cu sprijinul primarilor de pe acele timpuri: Tudor Done (care era primar în 1984) şi Mihai Găinariu (1984-1989).

„Liceele Pedagogic şi Economic din municipiul Suceava ne-au dotat fiecare locuinţă cu paturi, lenjerie, scaune şi mese. Adrian Păduraru ne-a şi mărturisit: <Aşa ceva n-am crezut că este posibil!> Şi totuşi a fost...”, rememorează Alexandru Toma.

 

A reînviat teatrul profesionist la Suceava, însă s-a stins după aproape un an

Februarie 2010. „A reînviat teatrul profesionist la Suceava”, scriau ziarele locale.

Atunci, undeva pe la jumătatea lunii, Compania Teatrală Bucovina a prezentat în sala mare a Casei de Cultură spectacolul de gală cu piesa „Plicul” de Liviu Rebreanu.

Era, susţineau organizatorii, spectacolul care marca reînvierea teatrului sucevean. Mai toată protipendada târgului era prezentă în sală, la - aşa cum se anunţa de la microfon - „cel mai important eveniment spiritual din existenţa noastră în ultimii 20 de ani”.

 Au fost câteva reprezentanţii ale companiei şi prin judeţ, a mai fost „importată” o piesă-două, însă după aproximativ un an de zile s-a tras cortina. De tot.

În februarie 2012, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, anunţa presei că are de gând să creeze infrastructura necesară pentru funcţionarea unui teatru la Suceava.

„Este un proiect mai vechi, pe care noi l-am susţinut şi pe care acum îl legăm de noul sediu al Centrului Cultural Bucovina. După finalizarea construcţiei, acolo va fi o sală modernă de spectacole, cu peste 300 de locuri, cu spaţii pentru actori, şi din acest motiv vrem să pregătim din timp o echipă care să se ocupe de înfiinţarea unui teatru la Suceava”, declara acum aproximativ trei ani Gheorghe Flutur.

Nici în prezent lucrările de transformare a fostului Cinematograf Modern din centrul municipiului Suceava în Centrul Cultural Bucovina nu au fost finalizate, ultimul termen preconizat de autorităţile locale fiind în a doua jumătate a acestui an.

 

Peste 1.000 de spectacole

În cei cinci ani de activitate, Teatrul Municipal, cum era scris cu litere mari acum mai mulţi ani pe sediul Dom Polski, a montat şi jucat 11 premiere, două recitaluri actoriceşti şi un spectacol jubiliar - a suta reprezentaţie cu piesa Ecaterinei Oproiu - ”Nu sunt Turnul Eiffel”.

„Cu întregul repertoriu prezentat în Suceava, teatrul nostru a jucat în toate oraşele şi comunele judeţului, în numeroase turnee făcute în ţară, realizând peste 1.000 de spectacole”, face Alexandru Toma bilanţul pe scurt al celor cinci ani de teatru profesionist la Suceava. 

 

„Atâta vreme cât într-o funcţie de răspundere nu există un om care să ştie ce este teatrul nu o să mai avem la Suceava teatru profesionist”

Rodica Dominte, al cărei nume se leagă de istoria teatrului popular de la Suceava -”Matei Millo”, înfiinţat pe la jumătatea anilor '70, este unul dintre martorii celor cinci ani de teatru profesionist la Suceava. Ea a fost, după cum singură ne-a mărturisit,  “cloşca” tinerilor actori repartizaţi la Suceava: „Am mers în excursii împreună, am vizitat judeţul, am făcut cunoştinţă cu mai toate sălile în care urmau să joace, cu primarii de atunci, din localităţile unde urmau să fie oaspeţi şi urmau să fie primiţi. Ei (n.r. - actorii) erau foarte bine văzuţi în oraş. Se minunau nemaipomenit că toată lumea-i salută pe stradă, când mergeam împreună într-o plimbare sau la Casa de Cultură, la Teatru, mă întrebau: <Da doamna asta cine e?> Le spuneam: Măi, nici eu nu ştiu foarte bine cine este, dar ea ştie cine sunteţi voi, şi asta-i important”.

Rodica Dominte ştie de ce s-a închis teatrul sucevean: „S-a îmbolnăvit de Revoluţie.  Nu făcea Naţionalul câte spectacole şi turnee în ţară făceau ăştia mici (n.r.  -actorii Secţiei Suceava). Biletul nu era scump, în orice caz nu era a zecea parte dintr-o pensie, cum e acum. Teatrul s-a închis automat, n-a mai fost nimeni care să-i adune şi fiecare şi-a văzut porţile deschise şi a plecat către zări mai largi”.

E pesimistă în privinţa reînfiinţării teatrului sucevean: „Atâta vreme cât într-o funcţie de răspundere nu există un om care să ştie ce este teatrul, nu o să mai avem la Suceava teatru profesionist”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Acum 30 de ani, autorităţile au incendiat clădirea Dom Polski pentru a avea teatru profesionist la Suceava.
 Vizualizări articol: 5021 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.3 din 18 voturi
Acum 30 de ani, autorităţile au incendiat clădirea Dom Polski pentru a avea teatru profesionist la Suceava4.3518

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Suceava,un oras fara identitate culturala trimis de
( 8 apr 2015, 11:31:14
Noi cei de pe forum am spus mereu ca Primaria ar trebui sa preia Casa de Cultura si s-o renoveze.Botosani are si teatru si filarmonica.In Suceava nu s-areusit acest lucru.Cei din Botosani au dorit sa avem o stagiune comuna pentru teatru si filarmonica,la Suceava si Botosani.Fostul Consiliu Judetean nu a dorit acest lucru.Probabil au considerat ca sucevenii sunt setati genetic doar pe muzica populara,hore,batute si manele.Cert e ca la ora actuala nu avem o sala de spectacole decenta,nemaivorbind de o sala polivalenta.Avem casa de Cultura,avem Dom Polski,avem cinema Modern.Avem trei locatii dar paradoxal nici o sala decenta de spectacole.Sub Ceasca Casa de Cultura era o bijuterie.Aveam cinema Modern,Tineretului,cinema Arta Itcani,cinema Burdujeni,gradina de vara(unde este hotel Bucovina)..Aveam teatru profesionist unde actorii erau Adrian Paduraru,Carmen Tanase,Radu Duda(viitorul print).
2.   Suceava,un oras fara identitate culturala trimis de
( 8 apr 2015, 11:37:06
De ce Suceava este mult in urma unor orase precum Botosani,Piatra Neamt,Bacau ,Iasi din punct de vedere cultural?Raspunsul il gasim chiar in acest frumos articol:
Mircea Radu iacoban:" La vremea Revoluţiei, multe judeţe au obţinut ce n-au visat; Suceava a pierdut.Simplu, judeţul putea să declare că preia teatrul. În noile condiţii, era cât se poate de posibil. N-a făcut-o, l-a pierdut."
Rodica Dominte:"Atâta vreme cât într-o funcţie de răspundere nu există un om care să ştie ce este teatrul, nu o să mai avem la Suceava teatru profesionist”.
3.   Suceava,un oras fara identitate culturala trimis de
( 8 apr 2015, 11:38:24
Comentariu 2013:Concert zglobiu la Suceava
Am fost la Concertul de Anul Nou al filarmonicii Botosani.N-am mai gasit intrarea in sala mare.Totul era ocupat de mese si scaune.Am facut slalom printre mesele crasmei si am ascultat comentariile tinerilor de la mese."Ia uite si la ramolitii astia au venit sa asculte scarta scarta la vioara in loc sa asculte o manea sanatoasa.In sala un frig puternic.Membrii orchestrei poarta cojocul sub camasa si au manusi de culoarea pielii cu care canta la vioara.Cei trei tenori au sarit vreo 5 melodii si au cerut niste vodka Vorona sa se incalzeasca.Noroc ca era crasma aproape.Imediat a venit chelnerul si le-a adus vodka.Mai adu un rand si niste apa minerala cu alune,Vine baiatuuuuuu.Baritonul canta la bar ca era cald si si chelnerul facea pe ecoul sa se auda pe scena.Cel care a venit cu vioara Stradivarius a lasat-o in masina si a cantat la coada de matura din vestiarul crasmei.In final pe acordurile lui Strauss au venit pe scena si animatoarele din crasma care au dansat un fel de Tritsch Tratsch Polka .Toata lumea a fost fericita si patronul localului a stropit scena cu sampanie gandindu-se sa extinda crasma si in sala mare.
4.   Teatrul la Suceava! trimis de
( 8 apr 2015, 14:27:14

Suceava nu are cinematograf, nu are teatru, nu are filarmonica, nu are gradina de vara, si din acest motiv punctajul scade, atunci cind se vor stabili capitalele de regiune.
Da, Teatru la Suceava, căci așa ceva a fost, scotocind la curriculum artelor de pe la noi, a fost și, mai apoi, n-a mai fost pentru ca , conventia a fost sa li se dea tinerilor actori apartamente. Neconcretizindu-se aceasta conventie, teatrul sucevean a sucombat, prin desființare și disiparea actorilor.

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Miel în sos de iaurt, ca la machidoni Suntem in cea de a doua zi a Saptamanii Mari, ce va incheia Postul Pastilor cu celebrarea Invierii lui Hristos. Se zice ca in Martea Seaca nu se munceste, pentru a nu ramane fara grane sau fara animale. Cei care mananca in aceasta zi graunte, de... Citeşte