ÎPS Pimen: „Trebuie să ne sârguim cât trăim aici pe pământ să ducem o viaţă întru sfinţenie”

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu - Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Motto:        „Dacă nu este învierea morţilor, nici Hristos n-a înviat.

                    Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră”

                                                (I Cor. 15, 13-14).           

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Trăim bucuria Învierii Domnului, fapt dumnezeiesc, cu nezdruncinată credinţă aşa cum au trăit şi au mărturisit moşii şi strămoşii noştri. Mântuitorul însuşi ne-a încredinţat de realitatea faptului învierii din morţi: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei care vor auzi, vor învia” (Ioan 9, 25); „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54); Mântuitorul a înviat pe fiica lui Iair (Mat. 9, 25), a înviat pe fiul văduvei din Nain (Luca 17, 14-15), a înviat pe Lazăr, mort de patru zile (Ioan 11, 43-45); Mântuitorul a spus ucenicilor Săi, înainte de Patimile Sale, că Fiul omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor şi-L vor osândi la moarte, dar, a treia zi, va învia (Mat. 20, 18-19). De faptul Învierii s-au încredinţat femeile Mironosiţe care au fost la mormânt; s-au încredinţat Sfinţii Apostoli, chiar şi Toma (Ioan 20, 1-3).

Mântuitorul, după Înviere până la Înălţarea la cer, „S-a înfăţişat pe Sine viu” (F. 17, 1, 3) şi altor persoane în diferite locuri, încredinţându-le de Învierea Sa.

Sfântul Apostol Pavel, vrând să convingă pe cei necredincioşi, pe cei care judecă lucrurile lui Dumnezeu numai cu mintea, de realitatea faptului Învierii, a învierii Mântuitorului Iisus Hristos, dă ca exemplu bobul de grâu care, pus în pământ putrezeşte, moare, dar răsare, „dă viaţă” (I Cor. 15, 36-37). Faptul Învierii este un fapt dumnezeiesc, pe care îl înţelegem, în parte, cu mintea, dar, „pe deplin” omeneşte vorbind, prin credinţă, aşa cum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Evrei (cap. 11). „Faptele lui Dumnezeu sunt taine”, scrie Sf. Ioan Gură de Aur, „pe care le înţelegem prin credinţă şi tăcere”.

După înălţarea cu trup la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli şi miile de creştini din primele veacuri au mărturisit muceniceşte, cu preţul vieţii lor, adevărul dumnezeiescului fapt al Învierii Domnului.

DREPTMĂRITORILOR CREŞTINI,

Credinţa noastră că şi noi vom învia cu trupul, aşa cum ne-a încredinţat Mântuitorul nostru Iisus Hristos, atât prin cuvintele Sale, cât şi, mai ales, prin însăşi Învierea Sa, sporeşte râvna noastră în trăirea vieţii noastre pământeşti prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, încredinţaţi fiind, pe deplin, că viaţa noastră nu se sfârşeşte la marginea mormântului, sufletul fiind nemuritor. „Dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii” (I Cor. 15, 19). Vor învia toţi oamenii, vor învia aşa cum spune Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie: „… cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii” (Ioan 5, 29). De aceea, iubiţi credincioşi, trebuie să ne sârguim cât trăim aici pe pământ să ducem o viaţă întru sfinţenie, „sfinţirea noastră fiind voia lui Dumnezeu” (I Tes. 4, 3), şi să ajutăm pe cei aflaţi în lipsuri în trăirea vieţii lor pământeşti, să ajutăm aşa cum ne spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfânta Sa Evanghelie care se citeşte în ziua de Duminică, numită „a Înfricoşătoarei Judecăţi a lui Dumnezeu” (Mat. 25).

Să luăm aminte la cuvintele din cartea intitulată Pildele lui Solomon (19, 17): „Cel ce are milă de sărmani împrumută pe Domnul şi El va răsplăti fapta lui cea bună”. „Căci judecata, scrie Sfântul Apostol Iacov (2, 13), este fără milă pentru cel care nu a făcut milă. Şi mila biruieşte în faţa judecăţii”. „Dragostea (milostenia n.n.) acoperă mulţime de păcate”, scrie Sf. Apostol Petru (I, 4, 8). În sfârşit, amintim şi cuvintele Sf. Apostol Pavel: „Facerea de bine  şi într-ajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu” (Evr. 13, 16); „Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. Treziţi-vă şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; trupul înviat va fi îmbrăcat în nestricăciune” (I Cor. 15, 58); „va deveni trup duhovnicesc” (I Cor. 15, 49). Ne vom învrednici de această stare duhovnicească a trupurilor noastre numai dacă vom avea un sfârşit creştinesc al vieţii noastre pământeşti, adică dezlegaţi de păcate în Sfânta Taină a Pocăinţei şi împărtăşiţi cu Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Suntem datori să ne apropiem de sfântul potir „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste”, cu dragostea cea vie, care este milostenia, după cum ne povăţuieşte Sf. Ioan Gură de Aur: „Auziţi şi învăţaţi toţi cât de bun este Dumnezeul nostru, că şi cu Trupul Său ne hrăneşte pe noi şi nici Sângele Său nu-l cruţă. Iar tu nici pâine nu dai pentru Dânsul, nici un pahar de apă măcar. Tu, care atât de mari daruri iei, tu te zgârceşti la lucrurile proaste”. Deci cu faptele de milostenie (dragostea cea vie) şi dezlegaţi de păcate în Sfânta Taină a Pocăinţei, aşa, şi numai aşa, să ne apropiem de sfântul potir pentru ca împărtăşirea noastră să fie spre viaţa şi nu spre moartea veşnică; aşa ne învaţă şi Sf. Apostol Pavel şi toţi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, una şi nedespărţită.

Astăzi, este o faptă vrednică de toată lauda, pentru părinţii care aduc pe copiii lor, chiar începând cu vârsta prunciei, la Sfânta Împărtăşanie. Datori sunt, de asemenea, părinţii, să-i crească şi să-i educe în învăţătura creştină, învăţându-i de mici întru ajutorarea săracilor şi insuflându-le dragostea de învăţătură, de muncă, veghindu-i şi învăţându-i cu timp şi fără timp despre păstrarea curăţeniei vieţii trupeşti şi sufleteşti.

Copiii sunt bucuria deplină într-o familie, ei sunt rodul adevăratei familii, formată din bărbat şi femeie, cununaţi civil şi religios; familia – bărbat şi femeie – este rânduită de Dumnezeu dintru începutul creaţiei, „ca omul să nu fie singur”; numai o astfel de familie poate asigura dăinuirea neamului omenesc (Fac. 1, 27-28): „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie”; „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”.

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

În încheierea cuvântului meu pastoral, vă rog, cu dragoste părintească, să puneţi la inimă cuvintele Sfântului Apostol Pavel (Col. 3, 17-21): „Orice aţi face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl”; „Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul”; „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele”; „Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bine-plăcut Domnului”; „Părinţilor, nu aţâţaţi la mânie pe copiii voştri, ca să nu se deznădăjduiască”.

Rog pe Bunul Dumnezeu ca Sărbătoarea Sfintelor Paşti să o trăiţi cu pace şi sănătate, întru bucuria mântuirii!

În ziua luminată a Sfintelor Paşti, vă întâmpin cu salutul pascal

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Dată în reşedinţa noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Învierii Domnului, anul mântuirii 2016, mai, 01.