Practici greşite legate de Taina Cununiei

Oficierea slujbei de Cununie este un moment de o importanţă deosebită pentru miri, căci prin această lucrare sfântă cei doi tineri primesc harul lui Dumnezeu care binecuvântează şi sfinţeşte legătura dintre mire şi mireasă, în vederea întemeierii unei noi familii, a naşterii de copii şi a ajutorului reciproc. Deşi rânduiala acestei slujbe este cuprinsă în cartea de cult numită „Molitfelnic“ sau în „Aghiasmatar“ şi se găsesc detalii la toate actele liturgice ale acestor slujbe, în practică se întâlnesc unele abateri şi inovaţii care nu sunt conforme cu rânduiala Bisericii, stabilită de Sfinţii Părinţi.

Cununie între o persoană vie şi una trecută la Domnul?!

Există persoane, soţ şi soţie, cununaţi civil, care au convieţuit fără a li se oficia şi Taina Cununiei. Din punct de vedere religios, teologic şi canonic, aceste persoane au trăit în concubinaj, căsătoria civilă fiind un contract laic care creează doar efecte juridice, iar prin căsătoria religioasă, Taina Cununiei, se sfinţeşte şi se binecuvântează unirea dintre bărbat şi femeie în vederea întemeierii unei familii creştine.

Se întâmplă ca una dintre aceste persoane să plece la cele veşnice, iar cealaltă persoană, rămasă în viaţă, din dorinţa de a intra în rânduiala Bisericii, să solicite oficierea cununiei pentru a i se ierta păcatul convieţuirii fără binecuvântarea lui Dumnezeu şi pentru a rămâne împreună şi după moarte.

Faptele bune ne ajută să fim împreună în Împărăţia lui Dumnezeu

Această solicitare nu este conformă cu învăţătura şi tradiţia Bisericii. În primul rând, toate Sfintele Taine se pot oficia doar pentru creştinii care sunt în viaţă. Ele sunt slujbe bisericeşti, prin intermediul cărora se împărtăşeşte primitorul, prin intermediul unor semne sau acte văzute, harul lui Dumnezeu, în cele mai importante momente şi împrejurări ale vieţii primitorului. În cazul discutat, dacă unul dintre primitori nu mai este în viaţă, nu se poate oficia această taină.

În al doilea rând, vom putea fi împreună şi în Împărăţia lui Dumnezeu doar dacă suntem vrednici de acest lucru, în urma evaluării faptelor noastre.

Astfel, acea persoană trebuie să conştientizeze gravitatea păcatului desfrânării, sub forma concubinajului, şi, cu sufletul plin de căinţă, să se spovedească pentru a primi iertarea păcatelor. Pentru sufletul creştinului trecut la Domnul îi sunt de folos rugăciunile şi faptele de milostenie ale celor rămaşi în viaţă.

(pr. Gheorghe MIHĂILĂ, Ziarul Lumina)