Schimbare

Comisarul Marius Emilian Rusu va fi noul șef de la Serviciul Permise și înmatriculări auto



Comisarul Marius Emilian Rusu
Comisarul Marius Emilian Rusu

Ofițerul de poliție Marius Emilian Rusu va fi noul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, împuternicit la conducere pentru o durată de șase luni, începând cu data de 13 decembrie a.c., a anunțat, vineri, în conferință de presă, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan.
Comisarul Rusu va prelua conducerea de la ofițerul Cosmin-Vasile Butnariu, care venise la Suceava de la serviciul similar de la Bihor. Prefectul a declarat că i-a propus lui Cosmin Butnariu – „un om valoros” – să rămână la Suceava, în structura serviciului Permise, și speră să primească un răspuns favorabil.
Noul șef al serviciului a absolvit Academia de Poliție în anul 2012, a mai lucrat la Combaterea Fraudelor Vamale din cadrul IPJ și la Postul de Poliție Cajvana, pe care l-a condus în perioada pandemiei de Covid-19. Prefectul a declarat că are „totală încredere” în tânărul ofițer.



Recomandări

Nici unul dintre examinatorii și instructorii din cel mai nou dosar de corupție de la ”Permise” nu se mai află în arest

Nici unul dintre examinatorii și instructorii din cel mai nou dosar de corupție de la ”Permise” nu se mai află în arest. Foto Getty Images
Nici unul dintre examinatorii și instructorii din cel mai nou dosar de corupție de la ”Permise” nu se mai află în arest. Foto Getty Images