Membrii grupului „Sophie de Quay” din Elveția vor concerta la USV. Duminică, 19 martie 2023, începând cu ora 17.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va avea loc un concert susținut de artiştii elveţieni Sophie Loretan şi Simon Jaccard, membrii grupului „Sophie de Quay”.
Grupul de muzicieni este pentru a doua oară la Suceava, după concertul susţinut în octombrie anul trecut, când grupul a efectuat un turneu în România, care a inclus localitățile Iași, Suceava şi București. Anul acesta, concertul din 19 martie, organizat cu ocazia Lunii Francofoniei la Suceava, se derulează sub semnul sărbătoririi a 140 de ani de la înfiinţarea primei Alianţe Franceze din lume şi a 30 de ani de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.
La nivel local, manifestarea celebrează doi ani de existenţă a tinerei Alianţe Franceze din Suceava, ocazie cu care va fi lansat şi cântecul special creat de „Sophie de Quay” pentru a sărbători francofonia bucovineană.
Cântecul reprezintă materializarea unei iniţiative lansate anul trecut de Alianţa Franceză din Suceava şi evocă elemente istorice şi culturale specifice, care constituie marca identitară a Sucevei şi a Bucovinei. Printre acestea amintim prezenţa Cetăţii de Scaun, diversitatea lingvistică a regiunii sau numele renumitului compozitor Ciprian Porumbescu, a cărui arie celebră „Crai Nou” a constituit de altfel şi sursa de inspiraţie pentru această nouă compoziţie marca „Sophie de Quay”.
Repertoriu
Reprezentanții Alianței Franceze din Suceava ne-au spus că „Sophie de Quay” reprezintă un proiect de suflet şi, în acelaşi timp, „o voce unică, un spirit liber, care vorbeşte despre iubire şi despre frumuseţea lumii în care trăim şi pe care merită să o descoperim”.
Fire rebelă şi călătoare, Sophie Loretan s-a născută în Elveţia, a crescut în Singapore şi New York şi a studiat la Geneva, Paris şi Shanghai. Este pasionată de oameni şi de modul lor de viaţă. A explorat deja 42 de ţări, dintre care 13 prin intermediul muzicii sale, un mijloc de comunicare pe care îl foloseşte pentru a construi punţi între culturi şi generaţii.
Sophie crede în întâlnirile care îţi schimbă viaţa, precum cea pe care a avut-o cu Simon Jaccard, multiinstrumentist şi producător muzical de renume internaţional, în anul 2016. Atunci Simon îi propune proaspetei absolvente de Ecole Hotelière să creeze proiectul muzical Sophie de Quay şi să devină muza şi ambasadoarea lui.
Succesul acestui proiect s-a materializat în 250 de concerte, două albume – „Drop the Mask” şi „Y”, dar şi numeroase single-uri şi proiecte muzicale precum cel realizat cu tânăra pictoriţă afgană Sahar Rezai.
Printre melodiile lor cele mai cunoscute: Amour amer, Tes yeux, Building Bridges, Rooftop, A l’aube de mes 30 ans, etc. Ultimul lor videoclip, „La valse du troittoir”, a devenit rapid unul din favoritele publicului, adunând peste 100000 de vizionări pe YouTube.
Coorganizatori ai evenimentului la Suceava sunt Ambasada Elveţiei din România, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Casa Studenţilor din Suceava, Agenţia Universitară a Francofoniei, Centrul de Reuşită Universitară.Intrarea la concert este gratuită, în limita locurilor disponibile.