Decizie

Gara Burdujeni, închisă noaptea pentru a dezvăța oamenii străzii de obiceiul de a înnopta în sală



Măsura a fost impusă între orele 23.45 și 4.00, când nu circulă nici un tren
Măsura a fost impusă între orele 23.45 și 4.00, când nu circulă nici un tren

Regionala CFR Iași a dispus recent ca gările principale din subordine să fie închise pe timp de noapte, în intervalele orare în care nu există trenuri în circulație. În cazul Gării Suceava (Burdujeni) măsura de închidere a fost stabilită între orele 23.45 și 4.00, când nu există trenuri în circulație. Gara mare se închide după ce pleacă ultimul tren spre București (trenul Vatra Dornei – București Nord), respectiv după ce sosește ultimul tren dinspre Capitală.
Printre scopurile acestei măsuri sunt cele legate de economie, dar și de menținerea unui climat de normalitate și curățenie.
Anterior, polițiștii Serviciului Județean Transporturi Suceava au solicitat în scris celor de la CFR să ia măsura închiderii gării pe timp de noapte, pentru a limita problema oamenilor străzii care se adunau și câte 20-30 în nopțile geroase.
Polițiștii au explicat atunci că cei care își petrec noaptea în gară nu ar mai fi tentați să vină deloc dacă aceasta s-ar închide câteva ore. Aparent, din exterior, poate ar părea o măsură inumană, însă trebuie spus că de cele mai multe ori oamenii străzi pur și simplu refuzau să părăsească gara pentru a merge în adăpostul de noapte de la Biserica „Sf. Vineri”. Iar cum gara era deschisă, oamenii nu puteau fi scoși cu forța, pentru că nu exista bază legală.
În plus, călătorii care ajung în gară au dreptul să aștepte trenul în condiții decente, nu cum au fost în ultimii ani.
Datele de atunci ale polițiștilor arătau că cei care se adunau aproape seară de seară în gară, iarna, nu erau din județul Suceava, ci din Pașcani, Iași, Focșani, Botoșani, chiar Craiova sau Teleorman.
Paradoxal poate, numărul destul de mare de suceveni care au vrut să ajute și au venit periodic cu alimente și băuturi calde în gară a dus la amplificarea acestui fenomen. Așa se explică de ce unii oameni ai străzii au preferat să stea în gară decât să meargă la un adăpost de noapte, chiar de au fost invitați expres acolo.
De precizat și că pentru cazurile în care sunt călători cu bilete care au nevoie să stea peste noapte în gară, în așteptarea unui tren de dimineață, la cererea lor, va fi deschisă sala de așteptare de la peron, de lângă Postul de Poliție TF din gară.



Recomandări

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru