Necesitate

BOR solicită modificarea legii privind înmormântarea persoanelor decedate în urma infecției cu Covid



Vasile Bănescu
Vasile Bănescu

Biserica Ortodoxă Română (BOR) solicită modificarea legii privind înmormântarea persoanelor decedate în urma infecției cu Covid.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis faptul că actualele prevederi în astfel de cazuri sunt „draconice” și „excesive”.„Modificarea unei legi draconice, concepute sub presiunea izbucnirii unei epidemii și a necunoscutului care o însoțea, o lege care prin urmările ei directe afectează și azi, la peste un an de zile de la promulgarea ei, familiile îndurerate ale celor decedați de Covid, care nu-i pot înmormânta pe aceștia demn și conform tradiției religioase în care s-au născut, a devenit imperios necesară”, a declarat Vasile Bănescu.
Conform purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, cultele religioase din România au solicitat modificarea acestei „legi excesive” și au purtat recent un „dialog fertil” cu autoritățile competente în acest sens. „Practic, (aproape) toată lumea pare să fi înțeles necesitatea modificării. Prelungirea așteptării ei devine dureroasă și nu mai are în acest moment o rațiune suficientă. Umanitatea și demnitatea sunt rațiunile care trebuie să aibă și acum ultimul cuvânt”, susține Vasile Bănescu.



Recomandări