TOYOTA - Programul Rabla 2020
TOYOTA - Programul Rabla 2020
TOYOTA - Programul Rabla 2020
 
marţi, 21 iul 2020 - Anul XXV, nr. 169 (7474)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,873 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1185 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   7 imagini |   ø fişiere video

Simpozion online

„Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, ediția a IV-a

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Simpozionul național „Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, ediția a IV-a, cu participare internațională, s-a desfășurat pe 16 iulie, pentru prima dată în format online, pe platforma Google MEET.

Peste 100 de participanți, bibliotecari, profesori documentariști, cercetători, profesori, studenți, doctoranzi din țară (Alba-Iulia, Bacău, București, Călărași, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Neamț, Reghin, Suceava, Timișoara, Târgu-Jiu, Vâlcea) și din străinătate (Bălți, Chișinău – Republica Moldova, Torino – Italia, Paris – Franța, Cernăuți - Ucraina) s-au conectat pe întreg parcursul zilei de 16 iulie la lucrările simpozionului care a reunit întreg colectivul de la Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), în Sala de lectură „Mihail Iordache”, Corp A.

Prorectorul universității sucevene, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, a adresat mesajul de salut al Rectoratului USV, menționând că „biblioteca este un spațiu al dialogului, în care diferența este la ea acasă”. De asemenea, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu a adăugat: „Cartea nu va dispărea, în pofida temerilor”, iar „biblioteca de la Suceava este excepțională, cu un colectiv devotat”. În cuvântul său, Mircea A. Diaconu a amintit și de perioada sa de studenție, când citea cărțile de la „Fondul Secret”, spunând că biblioteca universității sucevene este un spațiu în care „s-a simțit întotdeauna foarte bine”.

 

„O bibliotecă onestă va aduna, păstra și conserva monumentele culturale ale timpului”

Discursul de „bun venit” la simpozion a fost rostit de directorul bibliotecii, prof. univ. D.H.C. Sanda-Maria Ardeleanu, care i-a prezentat pe participanți, mulțumindu-le pentru prezență, pe organizatorii principali și partenerii manifestării: Asociația Bibliotecarilor din România - Filiala Suceava (ABR), reprezentată de Anișoara Budui - președinte, Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT), reprezentată de Ioana Grosaru - președinte, Casa Corpului Didactic (CCD) „George Tofan” Suceava, reprezentată de prof. Manuela David, directorul CCD, și de Daniela Argatu, președinte al Secțiunii ABR - Tehnici pedagogice în biblioteca şcolară și CDI.

„Implicată prin definiție în construcția memoriei colective, încărcată cu povara prețioasă a transmiterii mesajului de la o generație la alta, biblioteca se află într-o dinamică a funcțiilor sale, generată de adaptarea continuă a semnului referențial la realitatea schimbătoare a lumii înconjurătoare. De fapt, legătura dintre o instituție, bibliotecă, și un tip de discurs, cel al memoriei colective, se realizează prin transferul a tot ceea ce poate fi povestit, redat prin semne, cuvinte, imagini, generând obiecte diferite (de la manuscris la stick-ul de memorie), căpătând instantaneu, odată cu pătrunderea lor în spațiul real sau virtual, al unei biblioteci, valențele tezaurului mondial”, a spus prof. univ. D.H.C Sanda-Maria Ardeleanu. Ea a mai adăugat: „Chiar dacă pericolul arderii cărților continuă să ne pândească prin încercarea de a <șterge> din memoria colectivă nume de personalități, titluri de capodopere culturale, o bibliotecă onestă va aduna, păstra și conserva monumentele culturale ale timpului, iar bibliotecarul are o misiune istorică de apărare, cu orice preț, a comorilor scrise”.

 

„Emigrația la muncă ieri și azi a românilor în Italia”

Biblioteca universitară de la Suceava a fost reprezentată și de Anișoara Budui, Stela Purici, Despina Rotaru, Liliana Cobzaru, Ramona Țabrea, care au sintetizat bogata activitate a acestui loc cultural, care se adaptează zi de zi la cerințele epocii. Rodica Mixich, din Craiova, a prezentat o serie de documente autentice despre „Emigrația la muncă ieri și azi a românilor în Italia”, mai ales în regiunea Veneția-Frulii, la începutul secolului XX, când statul italian a avut nevoie de muncitori în construcție și agricultură.

Corina Derla a intervenit cu un text foarte documentat despre „Tezaurul de carte rară și documente de arhivă al comunităților germană și armeană din Bucovina istorică” - studiu de caz,prezentând tezaurul și comoara acestor comunități pentru Bucovina.

Referindu-se la viața unui mare bucovinean, Elena Pintilei a prezentat o comunicare despre „Studiile universitare ale lui I. G. Sbiera. Documente din Arhiva Universității din Viena”.Cei prezenți au aflat din această comunicare „cum acest membru fondator al Academiei Române (1866) și una dintre personalitățile proeminente ale culturii române din Bucovina a putut să se ducă la Viena pe jos din satul lui natal (n. 1 noiembrie 1836 la Horodnic de Jos, județul Suceava) pentru a-și continua studiile universitare în capitala Imperiului Austro-Ungar”. Trebuie să reamintim că I. G. Sbiera a fost un folclorist și istoric literar român, profesor de limba și literatura română la Cernăuți, unde a și decedat, la 22 octombrie 1916.

 

Cartea în era digitală

În cadrul simpozionului, Iuliana Popa a intervenit cu mare convingere asupra unui subiect mult dezbătut: „Valorificarea în plan educativ a proiectelor de lectură”, iar Lăcrămioara Andrei Avasiloaie a vorbit despre „Activitatea bibliotecii școlare în Societatea digitală”.

Simona Magdalena Trușcan, fălticeneancă născută în Brăila, a vorbit despre „Andrei Bantaș - The Portrait of a Translator”.

Silviu-Constantin Nedelcu a vorbit despre „Biblioteca Facultăţii de Teologie din Suceava în timpul regimului comunist”, el fiind licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă Pastorală „Justinian Patriarhul” din București și doctor în Biblioteconomie, din luna noiembrie 2018 lucrând ca bibliotecar la Biblioteca Academiei Române din București, în cadrul Serviciului Bibliografie Națională.

Mihaela LorelaiCiurea Anghel a prezentat o comunicare de mare actualitate: „Cartea în era digitală”, detaliind rezultatele unui chestionar realizat în municipiul Suceava, înainte de o prezentare, plină de emoție a Violetei Dumistrăcel, bibliotecar în Suceava, care a intervenit pe tema „Bibliotecarul în integrarea copiilor cu cerințe educative speciale (CES). A urmat, apoi, Nicoleta Alexandra Ungureanu cu lucrarea „De la biblioteca clasică la biblioteca naturii”.

Prezentările au fost încheiate de Manuela Tereza Pavăl („Educația interculturală în învățământul românesc”) și Iuliana Baghici Ștefan („Dezvoltarea atitudinilor pozitive față de natură la copiii din mediul rural”), ce au relatat cu entuziasm experiența din învățământul românesc.

Această ediție online a simpozionului bibliotecarilor de la Suceava nu s-ar fi putut desfășura fără sprijinul inginerilor IT Marian Andrieș și Răzvan Blaga, de la departamentul SCTI al USV, cărora organizatorii le mulțumesc pentru sincronizarea foarte bună pe platforma Google MEET. De asemenea, Jean-Yves Conrad, istoric, scriitor, D.H.C. al USV,a avut un mesaj pentru suceveni: „Urez prietenilor mei de la Suceava o vacanță bună și doresc să îi revăd curând!”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, ediția a IV-a.
 Vizualizări articol: 713 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
„Contribuția Bibliotecii la afirmarea diversității culturale în spațiul românesc”, ediția a IV-a5.051

Facos Suceava
Iulius Mall Suceava
MedClinic
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Toyota - Programul Rabla 2020
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei