Realizare importantă

Biserica UNESCO de la Pătrăuți a intrat într-un amplu program de restaurare

Biserica monument UNESCO Sf. Cruce de la Pătrăuți a intrat într-un amplu program de restaurare
Biserica monument UNESCO Sf. Cruce de la Pătrăuți a intrat într-un amplu program de restaurare

Biserica monument UNESCO Sf. Cruce de la Pătrăuți, cea mai veche ctitorie păstrată de la Ștefan cel Mare, un obiectiv care s-a impus foarte bine în ultimii ani pe harta turistică a Sucevei, a intrat într-un amplu program de restaurare, printr-un proiect aprobat de Ministerul Dezvoltării Regionale – Compania Națională de Investiții. Șantierul a fost deja instalat, iar termenul de execuție al lucrării este de 22 de luni. Deocamdată au fost instalate schelele de lucru, iar până la primăvară se vor face doar lucrările pregătitoare.
Preotul paroh Gabriel Herea, cel de care se leagă fără îndoială în mare parte promovarea obiectivului la adevărata sa valoare, trăiește bucuria de a vedea salvată biserica UNESCO. Marea problemă din ultimii ani era legată de infiltrațiile prin acoperiș, care puneau în pericol pictura de foarte mare valoare. Pictura de la Pătrăuți a fost restaurată în intervalul 2003-2015, fiind scoase la lumină suprafețe de frescă de o inestimabilă valoare artistică și istorică. Printre altele, la Pătrăuți se găsește tabloul votiv care redă chipul lui Ștefan cel Mare, pictat în perioada vieții sale. Există doar trei astfel de redări din perioada vieții marelui domnitor.
Revenind la lucrările demarate, cea mai importantă va fi cea de schimbare integrală a acoperișului, unul care are piese care provin chiar și din 1720. Este vorba de o redare întocmai, cu materiale vechi, fără intervenție cu beton sau alte materiale de același gen.
De asemenea, se va efectua săpătură arheologică în biserică și va fi schimbată pardoseala, la fel locașul va avea instalație electrică și de securitate nouă. Clopotnița din 1720 va fi de asemenea restaurată. La exterior, se va realiza un sistem de alei, drenaje și iluminat, cu sistem de supraveghere.
Preotul Herea a ținut să aducă mulțumiri unor oameni care l-au ajutat mult în acest proiect. Unul dintre ei este Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, care a vizitat acum câțiva ani biserica împreună cu familia și a rămas alături de Herea și de Parohia Pătrăuți. Printre cei care s-au implicat mult pentru a se ajunge aici, la demararea lucrărilor, se mai numără arhitectul-șef al județului, Tudor Andriu, Anca Filip, de la Institutul Național al Patrimoniului, consilierul județean Radu Pentiuc și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.
Proiectul și expertiza au fost realizate de SC Polarh Design SRL, în timp ce de execuția lucrărilor se ocupă Restaco.
Unobiectiv de mare valoare, șlefuit la adevărata sa valoare în ultimii ani
Ștefan cel Mare a construit biserici în ultimii 17 ani de viață, biserica din Pătrăuți fiind ridicată în primul an de construcții, în 1487. Ea a făcut parte din ansamblul singurei mănăstiri de maici ctitorită de domnitor, fiind destinată în special îngrijirii răniților din luptele purtate în preajma Cetății de Scaun a Sucevei.
Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. A fost salvată la începutul secolului al XVIII-lea de Episcopul Calistru de Cernăuți, iar din a doua parte a secolului al XVIII-lea, lăcașul a servit ca biserică parohială.
În toamna anului 2003, la biserică s-au început ample lucrări de restaurare a picturii, ce au readus obiectivul la valoarea sa adevărată. Este vorba de pictura originală a bisericii.
În ultimii ani, numărul celor care vin să viziteze Biserica de la Pătrăuți a crescut. Biserica va rămâne deschisă și pe perioada lucrărilor din următoarele 22 de luni, cel mult cu excepții punctuale, în funcție de stadiul lucrărilor.

Recomandări

Șoldan: “Cel mai vizitat obiectiv turistic al județului, Cetatea de Scaun a Sucevei, va intra într-un proces de restaurare unic în România”

Conferința „Pacea lui Dumnezeu și pacea lumii” a marcat Ziua internațională a Bibliei în Protopopiatul Rădăuți

Ras de comuniști de pe turnul cu ceas, Sfântul Gheorghe și-a reluat locul pe fațada Palatului Administrativ din Suceava

Biserica „Sfinţii Mucenici Mercurie şi Ecaterina” din Rădăşeni, un monument istoric de 400 de ani, îşi serbează ocrotitorii

Întâlnirea pastoral-misionară de la Câmpulung Moldovenesc a marcat finalul conferințelor preoțești din Eparhia Sucevei și Rădăuților