Elevii Eduard-Viorel Scheuleac, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului, și Denisa-Georgiana Apetre, de la Școala Gimnazială „Teodor Balan” Gura Humorului, au participat, în perioada 16-22 noiembrie, la Festivalul Internațional Bucurie și Zâmbet „S-cool show” din Cracovia, unde au obținut Locul I. Festivalul este organizat de Specjalny Ośrodek Szkolno – Wychowawczy Nr 2 im. Janusza Korczaka din Cracovia-Polonia, fiind la a III-a ediție. Evenimentul se bucură de un real succes, având anul acesta, în afară de participanți din școlile speciale din Cracovia și din alte regiuni ale Poloniei, și participanți din România, Slovacia și Ungaria.
Pe scena Teatrului Popular din Cracovia, elevii humoreni au interpretat melodia „Mândră-i hora-n Bucovina”, versuri Viorica Macovei, obținând Premiul I. De asemenea, a fost un bun prilej pentru elevi de a-și valorifica și afirma talentul, de a-și face noi prieteni și a stabili cu ei relații de colaborare pentru viitor. Copiii au vizitat o parte din obiectivele culturale din Polonia, Centrul Cultural al Poloniei, Apilandia – Łyson, tărâmul mierii de albine, orașul Bochnia, cu Muzeul Fluturilor, toate acestea fiind experiențe de neuitat.
Tradițiile vor avea continuitate în generațiile următoare
Delegația din România a fost formată din profesorii Lucica Țebrean, Elena-Liliana Mardar, Simona Cioban și Florin Mureșan, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului.
„Tradițiile românești constituie una dintre valorile inegalabile și incontestabile ale poporului nostru și nu trebuie să lăsăm timpul și evenimentele lumii moderne să ne facă să le uităm. Numai educându-i de mici pe copiii noștri, prin diverse activități desfășurate în familie și în unitățile de învățământ, să iubească limba și obiceiurile țării în care s-au născut, ne putem asigura că tradițiile vor avea continuitate în generațiile următoare. Prin acest proiect ne-am propus să valorizăm tradițiile și obiceiurile poporului nostru în contextul actual socio-cultural, atât în țară cât și în străinătate”, a spus prof. Lucica Țebrean. Participanții aduc mulțumiri organizatorilor, tuturor celor care au făcut posibilă reușita activității educaționale la un înalt nivel artistic.



