Vieți distruse

La 17 ani, arestat pentru omor: a băgat cuțitul de șase ori într-un tânăr

Mihai Gabriel Mancaș a fost arestat preventiv de magistrații de la Tribunalul Suceava pentru omor
Mihai Gabriel Mancaș a fost arestat preventiv de magistrații de la Tribunalul Suceava pentru omor

Tânărul în vârstă de 17 ani care a comis oribilul omor de la Liteni, înjunghiind de șase ori un alt tânăr, după un banal conflict pe terasa unui bar, a fost arestat preventiv de magistrații de la Tribunalul Suceava pentru omor. Cum era de altfel și previzibil, magistrații au admis propunerea înaintată de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și au emis mandatul de arestare pentru 30 de zile. Celălalt tânăr care l-ar fi însoțit pe autor este cercetat pentru complicitate, dar în libertate, rolul său în agresiune nefiind cert.
Sâmbătă, în jurul orei 21.30, polițiștii au fost sesizați de un preot din Liteni, care a anunțat că a găsit în curtea locuinței sale un tânăr inconștient. La fața locului, a fost găsit Mihai Iurea, în vârstă de 24 de ani, în stare de inconștiență, cu urme de sânge pe îmbrăcăminte. Conform unor martori, tânărul a fost auzit strigând după ajutor și a intrat în curtea preotului probabil pentru a cere ajutor. Din păcate, leziunile erau mult prea severe și în scurt timp au dus la deces.
La fața locului au ajuns judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, care au efectuat cercetări alături de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Din primele cercetări s-a stabilit că victima a avut o altercație pe terasa barului „La Anghelache” din centrul orașului Liteni cu un minor de 17 ani, Mihai Gabriel Mancaș. Altercația fizică a fost aplanată de ceilalți consumatori de pe terasă.
Din păcate, minorul de 17 ani, din Rotunda-Liteni, a plecat de pe terasă cu gândul la răzbunare.
Din cercetări rezultă că minorul de 17 ani l-a urmărit pe Mihai Iurea în drumul spre casă și, folosindu-se de un cuțit, i-a aplicat acestuia șase lovituri în partea superioară a corpului (torace și abdomen).
Autorul a folosit un cuțit tip briceag cu protecție de degete tip box.Înainte de a ataca, acesta a luat cu el un alt tânăr din Rotunda, pentru a-i asigura „spatele”.
Victima a suferit o hemoragie puternică, iar în scurt timp a decedat.
Tânărul în vârstă de 24 de ani care a murit în condiții atât de tragice era angajat în Suceava, era cunoscut ca un băiat muncitor și avea o prietenă cu care intenționa să se căsătorească.

Recomandări

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic. Sex și droguri cu o fată de 14 ani

Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic
Un tânăr de 25 de ani, acuzat de procurorii de la DIICOT că transformase traficul de droguri în serviciul său zilnic

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești

Accidentul de la ieșirea din Suceava, provocat de o tânără șoferiță de 18 ani, care a pătruns pe contrasens