La intrarea în Suceava

A sărbătorit împlinirea a 21 de ani și a ajuns în stare gravă la spital după un accident provocat din cauza vitezei

Mașina în care se afla tânărul
Mașina în care se afla tânărul

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Fălticeni, a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, după ce a fost implicat într-un accident rutier violent pe E 85, la intrarea în Suceava, în dreptul Hotelului Imperium. Accidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la zece minute după miezul nopții, și a avut în prim-plan viteza și probabil și lipsa experienței în condus. Tânărul de la volan tocmai își serbase ziua de naștere pe 13 iunie.
Din primele cercetări ale poliției rezultă că Gabriel Pinticanu, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Fălticeni, aflat la volanul unui Seat Leon, cu care circula pe direcția Fălticeni – Suceava, din cauză că nu a adaptat viteza într-o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Mașina scăpată de sub control a intrat în coliziune violentă cu temelia de la gardul împrejmuitor de la Hotel Imperium. După acest impact mașina s-a răsturnat, rostogolindu-se mai bine de 100 de metri. Șoferul a fost aruncat din autoturism la circa 15 metri distanță de locul unde s-a oprit mașina sa.
Acul vitezometrului s-a blocat la 100 km/h.
În urma impactului motorul de la autoturismul Seat Leon s-a desprins de caroserie și a lovit un autoturism marca VW Transporter care se afla parcat regulamentar în parcarea unui alt hotel din apropiere. Mașina era a unor turiști belgieni.
Din contrasens, un alt șofer a tras pe dreapta în ultima secundă. Acesta a povestit cum dintr-odată l-a văzut pe tânărul de 21 de ani cum venea cu viteză, în derivă.
„A venit în viteză, mașina deja venea în lateral din curbă, șoferul nu mai avea control, poate nu cunoștea drumul… S-a speriat, se vedea cum trage de volan stânga-dreapta și nu a mai reușit să redreseze”, a povestit martorul ocular.
Primii la fața locului au ajuns membrii unui echipaj de poliție, care se afla cu aparatul radar în zonă. Conform unor martori, polițiștii se sesizaseră că Seat-ul circula cu viteză.
Tânărul a ajuns la Spitalul Județean de Urgență cu mai multe leziuni, marea problemă fiind un traumatism cranian sever.
Tânărul a fost operat și intubat, fiind internat pe secția ATI, cu prognostic rezervat.
Polițiștii de la Biroul Rutier Suceava au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Tânărul nu a putut fi verificat cu aparatul etilotest, însă la spital i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Mașina în care se afla tânărul
Mașina în care se afla tânărul
Mașina în care se afla tânărul
Mașina în care se afla tânărul
Mașina în care se afla tânărul
Mașina în care se afla tânărul
Mașina în care se afla tânărul
Mașina în care se afla tânărul

Recomandări

Carambolul cu patru mașini de la Cumpărătura, produs după ce doi șoferi au oprit la locul unui prim accident

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de a reveni acasă de două ori

Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori
Un șofer beat, care a părăsit locul accidentului, a primit un nou mandat de arestare, deși a fost la un pas de reveni acasă de două ori

Șoferul mașinii lovite de tren a evitat moartea la mai puțin de un metru. Accidentul s-a produs la o trecere cu vizibilitate bună