Amplul program al poliției care vizează reducerea numărului de accidente rutiere prin măsuri ferme față de sucevenii care calcă în picioare legislația rutieră s-a concretizat în mai puțin de două luni de zile prin emiterea a 31 de ordonanțe de reținere pe numele unor conducători de vehicule. Punerea în aplicare a programului a început pe 15 februarie și este în plină desfășurare. Cei mai mulți dintre cei reținuți în arestul poliției județene au fost prinși la volan băuți și fără permise de conducere. Alții aveau deja dosare penale anterioare tot la regimul rutier și cu toate acestea au continuat să conducă.
Polițiștii spun că vor continua ferm acest program, iar cei care conduc deși nu au permise de conducere ori sunt sub influența alcoolului vor ajunge după gratii chiar dacă nu provoacă accidente. Printre cei 31 sunt și autori de infracțiuni multiple care la expirarea ordonanței de reținere pentru 24 de ore au fost arestați preventiv 30 de zile de judecători ori plasați în arest la domiciliu.
Prevenție generală care se aplică mai ales în comunitățile mici
Pe lângă faptul că pentru un om normal 24 de ore petrecute în arest sunt un prilej serios de meditație la ce a făcut și care pot fi consecințele faptelor sale, polițiștii mizează și pe o prevenție generală cu aceste cazuri. Mai ales în comunitățile mici, în sate sau comune, reținerea unui șofer băut poate avea un impact important și asupra celorlalți membri ai comunității.
Un exemplu este tânărul în vârstă de 21 de ani, din Iacobeni, reținut pentru 24 de ore la începutul acestui săptămâni, după ce a ieșit în trafic pe un moped, fiind beat, și a luat cu el și un copil de 8 ani. Mopedul s-a răsturnat, iar copilul în vârstă de 8 ani a fost rănit destul de serios. Tânărul care a condus mopedul a fost pus sub acuzare pentru comiterea a cinci infracțiuni la regimul rutier și introdus în arestul poliției județene.
Numărul de accidente grave și de morți este în scădere
Polițiștii suceveni au de luptat cu o problemă care s-a repetat an de an: în Suceava mor cei mai mulți oameni în accidente rutiere. Anul trecut, în accidentele din județul Suceava au murit 84 de persoane. Deși numărul de morți a fost în scădere față de anul 2017, Suceava a rămas tot pe primul loc la număr de morți în accidente în România.
2019, cel puțin până acum, a adus o nouă scădere a numărului accidentelor rutiere și a numărului de morți. De la începutul anului în județ s-au înregistrat 44 de accidente rutiere, cu 15 mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. S-au înregistrat 14 persoane decedate, cu trei în minus, și 40 de răniți grav, față de 50 în aceeași perioadă din anul 2018. Polițiștii speră că vor reuși să mențină acest trend descrescător pe tot parcursul acestui an, prin cât mai multe acțiuni de control în trafic și măsuri ferme față de cei care încalcă grav legislația rutieră.