Contrabandă

Aproape 13.000 de pachete de țigări capturate de polițiștii de frontieră suceveni

Țigările descoperite de polițiștii de frontieră

Contrabandiștii de țigări din zona de munte a județului au primit o lovitură serioasă, la finele săptămânii trecute, după ce polițiștii de frontieră suceveni au capturat țigări aduse ilegal din Ucraina, în valoare de peste 30.000 de euro. Potrivit comunicatului primit de la Poliția de Frontieră Suceava, duminica trecută, în jurul orei 20.00. un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a observat, pe direcția localității Straja, un grup de persoane care transportau de la frontiera de stat către interiorul țării mai multe colete voluminoase. Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea suspecților, efectuând somațiile legale prin voce, dar aceștia au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite. În aceste condiții oamenii legii au tras câteva focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată nu s-au oprit. Coletele cu țigări au fost transportate la sediul Sectorului, unde în urma inventarierii au fost înregistrate 7.400 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 86.580 de lei. În comunicat se mai arată că, după scurt timp, un alt echipaj de la SPF Brodina a descoperit în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Costileva, mai multe baxuri cu țigări, baxuri care conțineau 5.460 de pachete în valoare de aproximativ 64.000 de lei.

Aproape 13.000 de pachete de țigări capturate de polițiștii de frontieră suceveni
Aproape 13.000 de pachete de țigări capturate de polițiștii de frontieră suceveni
Țigările descoperite de polițiștii de frontieră
Țigările descoperite de polițiștii de frontieră

Recomandări

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Țigări în valoare de peste 1,7 milioane de lei, ascunse de contrabandiști în pădure și descoperite de polițiștii de frontieră