Câștigătoarea celei de-a V-a ediții a Concursului Național de Dramaturgie „Matei Vișniec” este o elevă în vârstă de 17 ani, Ioana Mădălina Stoian, de la Colegiul Național din Iași, profil filologie. Premiul de 1.500 de lei, acordat de Clubul Rotary Suceava Bucovina, și diploma i-au fost înmânate joi după-amiază, de către dramaturgul Matei Vișniec, în cadrul Zilelor Teatrului „Matei Vișniec”.
Dramaturgul a felicitat-o pe Mădălina pentru piesa cu care a participat la concurs, afirmând că la lectura acesteia „talentul sare în ochi” și că arată „nu numai talent, ci și gândire”. „Piesa ta am găsit-o misterioasă, interesantă, originală, scurtă, nervoasă și bine scrisă”, i-a spus adolescentei emoționate Matei Vișniec.
Acesta și-a exprimat speranța ca anul viitor să fie lansată o carte cu piesele laureaților de la edițiile de până acum, eventual să se realizeze și o punere în scenă a acestora. Textul premiat va fi publicat și în paginile revistei Bucovina literară.
Concursul de dramaturgie „Matei Vișniec” este organizat de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava și Clubul Rotary Suceava Bucovina, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni și este destinat elevilor de liceu din România care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor și nu au debutat editorial. Potrivit organizatorilor, concursul „își propune să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul tinerilor dramaturgi de astăzi”.
Juriul, stabilit de Societatea Scriitorilor Bucovineni, a fost alcătuit din profesori, scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România și a avut rol de preselecție a textelor trimise de elevi. Primele 10 piese, rezultate în urma jurizării, au fost trimise dramaturgului Matei Vișniec, care a ales cea mai valoroasă lucrare din acest an. Menționăm că premiul pentru dramaturgie, oferit de Clubul Rotary Suceava Bucovina, poartă de asemenea numele „Matei Vișniec”.
Premiere
O elevă de 17 ani, din Iași, a câștigat premiul Concursului Național de Dramaturgie „Matei Vișniec”
