Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava va funcționa fără sincope, chiar dacă Ministerul Sănătății nu va aloca fonduri suplimentare pentru a asigura finanțarea până la sfârșitul acestui an. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mihai Ardeleanu, a declarat ieri, în conferință de presă, că nici UPU, nici alte servicii medicale nu vor rămâne descoperite. ”Spitalul nostru are puterea financiară de a susține Unitatea de Primiri Urgențe”, a afirmat dr. Ardeleanu. El a arătat că au mai fost perioade în care banii de la Ministerul Sănătății au ajuns cu întârziere, dar spitalul a asigurat acestei secții tot ceea ce a avut nevoie și, ulterior, s-au făcut decontările.
Reamintim că, din fondurile alocate de Ministerul Sănătății pentru acest an Unității de Primiri Urgențe a spitalului din Suceava, cheltuielile pot fi acoperite doar până la mijlocul lunii viitoare.
Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Cătălina Zorescu, a declarat marți, în conferință de presă, că UPU Suceava ”are nevoie de suplimentare de fonduri, inclusiv pentru începutul anului viitor”.
Numărul prezentărilor la UPU Suceava va depăși, în acest an, conform estimărilor, 100.000 de pacienți. Cu urgențe reale, care le pun viața în pericol, sunt însă doar aproximativ o treime.