Administrație

Ministrul Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu, vine vineri în vizită de lucru la Suceava



O delegație de la Ministerul Mediului, condusă de viceprim-ministru, ministrul Mediului Grațiela Leocadia Gavrilescu, se va afla, vineri, în vizită de lucru în județul Suceava, informează Prefectura Suceava, printr-un comunicat de presă.
Conform comunicatului, ministrul Mediului va fi însoțit de secretarul de stat Eugen Constantin Uricec, de președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Viorel Toma, de comisar general adjunct Robert Szep, de la Garda Națională de Mediu, director ANPM Corina Lupu, directorul Direcției Biodiversitate, Adi Croitoru, și consilierii de ministru Dorina Grunfeld, Flavius Ardelean, Gheorghe Popa și Răzvan Alecu.
Vineri, de la ora 9.00, la prefectură vor avea loc discuții între membrii delegației ministeriale cu autoritățile județene și locale privind aspecte de mediu. Vor participa prefectul Sucevei, Mirela Adomnicăi, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Intercomunitară – ADI- Suceava, ai Agenției pentru Protecția Mediului, ai Comisariatului Gărzii de Mediu, ai Direcției de Sănătate Publică – DSP, ai Administrației Bazinale de Apă Siret – ABA, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor- SGA, ai Romsilva, ai Gărzii Forestiere, și ai primăriilor din Suceava, Ilișești, Fălticeni, Rădăuți, Gura Humorului, Pojorâta și Moara.



Recomandări

Doi comisari de mediu în arest la domiciliu, iar alți trei puși sub control judiciar de procurorii DNA Suceava

Doi comisari de mediu în arest la domiciliu, iar alți trei puși sub control judiciar de procurorii DNA Suceava
Doi comisari de mediu în arest la domiciliu, iar alți trei puși sub control judiciar de procurorii DNA Suceava