Start

Sărbătoarea Centenarului Unirii începe la Suceava, cu Ziua Bucovinei



Flutur prezintă modelul de plăcuțe de marcare a Centenarului
Flutur prezintă modelul de plăcuțe de marcare a Centenarului

Sărbătoarea Centenarului Unirii începe mai devreme în județul Suceava, primele manifestări fiind organizate de Consiliul Județean Suceava încă din acest an, cu ocazia Zilei Bucovinei, în data de 28 noiembrie.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, ieri, în conferință de presă, că pentru marcarea celor două evenimente vor fi amplasate plăcuțe cu textul ”Bucovina – Centenarul unirii cu țara”, la toate intrările în județ, precum și pe clădirile care aparțin administrației județene. De asemenea, pe fațada Casei Culturii Suceava vor fi postere cu portretele unioniștilor bucovineni. Calendarul evenimentelor organizate de Ziua Bucovinei include o ședință festivă a deliberativului județean, o lansare de carte ”Flondor, Bucovina și România Mare”, cu Grigore Leșe, la Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” Suceava, proiecția unui film de circa 15 minute despre Bucovina și un spectacol în centrul orașului. Cu această ocazie, în municipiul Suceava vor fi aprinse și luminile de Crăciun.
Pentru Ziua Bucovinei și sărbătoarea Centenarului Unirii, administrația județeană mai pregătește insigne, stegulețe și alte materiale promoționale, iar președintele CJ, Gheorghe Flutur, va propune deliberativului acordarea titlului de ”Cetățean de Onoare al județului Suceava” cercetătorului rădăuțean dr. Mihai Ștefan Ceaușu, autor al mai multor lucrări despre istoria Bucovinei.


Sărbătoarea Centenarului Unirii începe la Suceava, cu Ziua Bucovinei
Sărbătoarea Centenarului Unirii începe la Suceava, cu Ziua Bucovinei
Flutur prezintă modelul de plăcuțe de marcare a Centenarului
Flutur prezintă modelul de plăcuțe de marcare a Centenarului


Recomandări

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc, în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Compania AnimaWings și președintele CJ, Gheorghe Șoldan, au anunțat noi zboruri directe București – Suceava începând din această toamnă

Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur
Conducerea companiei AnimaWings și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, au anunțat zboruri noi de la Suceava la București și retur