Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat are în componență patru suceveni, dintre care doi au depus jurământul de intrare în profesie zilele trecute. Este vorba de Dayana Domnica Gherasim și Florin Bătinaș, doi juriști care se adaugă celorlalte două nume din această instituție, respectiv Violeta Țăran, primarul comunei Berchișești, și Maria Cojocariu, fostul primar al comunei Dolhasca.
Domnica Gherasim și Florin Bătinaș au depus jurământul vineri, 8 septembrie, pe Faleza Cazinoului Constanța, la statuia poetului Mihai Eminescu. Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat își va începe activitatea, cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2018.
Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, după cum declară cei doi arbitri din Suceava, este o instanță de judecată, particulară, care funcționează în temeiul Cărții a IV-a din Codul de procedură civilă. Acest tribunal este competent să judece cauzele civile, care privesc drepturi asupra cărora părțile pot să dispună.
Față de instanțele de drept comun, acest tribunal are termene mai scurte de soluționare a dosarelor, de maximum șase luni, iar costurile sunt mult mai mici. Potrivit Domnicăi Gherasim, hotărârile pronunțate în cazurile aflate pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sunt definitive, au putere de lucru judecat și sunt executorii.
„Acest tribunal reprezintă o necesitate, deoarece poate să degreveze instanțele de drept comun de un număr important de dosare civile și, totodată, să reducă cheltuielile statului destinate susținerii justiției. Prin apelarea la arbitraj, justițiabili din județul Suceava vor economisi timp și bani, iar problemele lor judiciare nu vor fi cunoscute de terțe persoane, întrucât procedura este una confidențială”, a arătat Domnica Gherasim.