În această dimineață

Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, așezată sub baldachinul din curtea mănăstirii



Coadă de câteva zeci de credincioși care doreau să atingă racla cu moaștele Sfântului
Coadă de câteva zeci de credincioși care doreau să atingă racla cu moaștele Sfântului

Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a fost așezată în această dimineață sub baldachinul din curtea mănăstirii, după ce în jurul orei 5:30 a fost scoasă din biserică. Urmează câteva zile în care la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou sunt așteptați pelerini din toate colțurile țării. Astăzi, câteva zeci de credincioși veniți din municipiul Suceava și din localități limitrofe s-au așezat ordonat la rând și au atins racla așezată sub baldachinul din curtea mănăstirii, alături de icoana Sf. Ioan cel Nou de la Suceava „îmbrăcată” în flori, au dat câte un pomelnic preotului care stă la căpătâiul Sfântului și au înălțat rugăciuni către acesta. La ora 18:00, în curtea mănăstirii sunetul de toacă, apoi clopotele vor anunța începerea slujbei de priveghere, în cinstea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitorul Sucevei. Slujba va fi oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Patru ierarhi vor oficia Sfânta Liturghie de Sânziene
Părintele arhim. Vartolomeu Chira, eclesiarh al Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, ne-a spus că, la fel ca și în ceilalți ani, pelerinii sunt așteptați să vină în număr cât mai mare la Suceava, să participe la toate slujbele oficiate la mănăstire. Ospitalitatea bucovineană va fi și de această dată la înălțime. După cum a precizat părintele arhim. Vartolomeu Chira, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou va oferi pelerinilor cazare și hrană. De asemenea, pelerinilor li se sugerează să rămână la Suceava și duminică, după Sânziene, la Sfânta Liturghie care va avea loc la mănăstirea suceveană. În acest an, a adăugat părintele Vartolomeu, sunt invitați și așteptați să participe, alături de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Sfânta Liturghie de sâmbătă, 24 iunie, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Părinte Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Unii dintre acești invitați ar putea să ajungă astăzi la Suceava și să participe și la Slujba de Priveghere din această seară, de la ora 18:00.
Traseul procesiunii de Sânziene
Sfânta Liturghie de mâine, 24 iunie, va începe la ora 9:00 și va avea loc în curtea mănăstirii, pe o scenă special amenajată. Pe tot parcursul Liturghiei, credincioșii vor putea sta în continuare la rând pentru a ajunge la raclă și pentru a se închina Sfântului Ioan cel Nou. După Sfânta Liturghie și cuvintele de învățătură ce vor fi rostite de preoți, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava va fi purtată pe brațe de câțiva preoți și călugări prin municipiul Suceava, în jurul orei 11:00, după cum este obiceiul străvechi de Sânziene, la Suceava. În acest timp, soborul de preoți și pelerinii care însoțesc racla se vor opri la bisericile aflate pe traseu (Biserica Sf. Înviere, Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuți, Biserica Sf. Dumitru, Biserica Sf. Nicolae, Catedrala Nașterea Domnului – de pe Mărășești, Biserica Nașterea Maicii Domnului – de la Tribunal) și înapoi la mănăstirea suceveană.
În timpul procesiunii, ierarhii vor fi întâmpinați de preoții slujitori de la mai multe biserici
În timpul procesiunii, credincioșii se vor așeza de o parte și de alta a străzilor pe unde vor trece sfintele moaște. La fiecare biserică în dreptul căreia racla cu sfintele moaște se va opri, ierarhii vor fi întâmpinați de preoții slujitori cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce în mâini, preoți care vor rosti și câte o rugăciune. Clopotele acestor sfinte lăcașuri vor bate până când convoiul va ajunge la următorul lăcaș de rugăciune. Preoții care vor lua parte la pelerinaj îi vor binecuvânta de-a lungul traseului pe credincioși și îi vor stropi cu agheasmă. La întoarcere, racla va fi așezată din nou sub baldachinul din curtea mănăstirii, unde va rămâne până spre seară, pentru ca toți credincioșii care vor să atingă racla și să se închine Sfântului să o poată face. Sărbătoarea de pe 24 iunie, cunoscută și sub denumirea de Sânziene, rememorează nu numai Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, ci și strămutarea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, ce a avut loc în anul 1415, sub domnia și la inițiativa domnitorului Alexandru cel Bun. Ulterior, pe 24 iunie 1589, au fost așezate în noua Catedrală a Sucevei, ctitorită de Bogdan al III-lea și fiul său, Ștefăniță. 24 iunie rămâne cea mai veche zi de slăvire a cinstitului mucenic Sfântului Ioan cel Nou.
Jandarmi, polițiști, lucrători ISU și polițiști locali vor asigura ordinea de Sânziene
În perioada 22 – 25 iunie, 75 de jandarmi alături de polițiști, lucrători ISU și polițiști locali vor asigura măsurile de ordine publică și protecția participanților în zonele în care se desfășoară evenimentele cultural-artistice incluse în programul Zilele Sucevei. De asemenea, în intervalul 23-24 iunie, vor fi asigurate măsurile de ordine în vederea desfășurării în bune condiții a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În ziua de 24 iunie, peste 100 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, polițiști, lucrători ISU și polițiști locali vor acționa în zona Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava precum și pe traseul procesiunii ce se va desfășura în zona centrală a municipiului. Conform unui comunicat trimis de Compartimentul Informare și Relații Publice – Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava, „Jandarmeria recomandă participanților la manifestări să respecte regulile stabilite de organizatori și forțele de ordine pentru desfășurarea în condiții optime a activităților, să acorde o atenție sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare și să evite implicarea în conflicte de orice natură. De asemenea, solicităm persoanelor care intenționează să ia parte la manifestările religioase să manifeste calm, înțelegere și să respecte regulile stabilite pentru accesul la baldachinul situat în curtea mănăstirii”.În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, sucevenii și nu numai se pot adresa direct jandarmilor și polițiștilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112.


Credincioșii s-au rugat la racla Sfântului
Credincioșii s-au rugat la racla Sfântului
Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, așezată sub baldachinul din curtea mănăstirii
Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, așezată sub baldachinul din curtea mănăstirii
Coadă de câteva zeci de credincioși care doreau să atingă racla cu moaștele Sfântului
Coadă de câteva zeci de credincioși care doreau să atingă racla cu moaștele Sfântului


Recomandări

Slujbă de pomenire pentru arhim. Grigorie Halciuc, cel mai longeviv stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Slujbă de pomenire pentru arhim. Grigorie Halciuc, cel mai longeviv stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
Slujbă de pomenire pentru arhim. Grigorie Halciuc, cel mai longeviv stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”