Măsurile de fluidizare a circulației rutiere în zona centrelor comerciale de pe Calea Unirii, care vor fi finalizate săptămâna aceasta, vor fi continuate, după sărbătorile de Paști, în alte zone nevralgice din municipiul reședință de județ.
„Prioritatea săptămânii este finalizarea lucrărilor de fluidizare a traficului rutier pe Calea Unirii. Ne dorim ca miercuri, cel târziu joi, să finalizăm aceste lucrări, în principal cele două căi de acces direct, către Bazar, unde mai avem de turnat un strat de asfalt, și către Shopping City Suceava, unde se toarnă primul strat, cel de binder. Acolo am întâmpinat o problemă, a fost și o avarie de apă, s-a rezolvat cu cei de la ACET, de acum ne putem ocupa de turnarea asfaltului”, a spus primarul Ion Lungu.
Una dintre principalele modificări este noul traseu de acces către Shopping City Suceava, pe sub pasarela CFR – pentru autovehiculele care vin dinspre Centru.
„În urma blocării parțiale a sensului giratoriu de la Dedeman a devenit obligatoriu să se circule pe sub pasarela CFR pentru a ajunge în parcarea Shopping City. Se mai aglomerează și acolo traficul, dar odată cu punerea în funcțiune a noilor benzi de circulație sperăm să se cunoască mai bine fluidizarea traficului. Am avut discuții cu toți agenții economici din zonă, le mulțumesc pentru înțelegerea de care au dat dovadă, trebuie să înțeleagă toată lumea că nu avem altă soluție decât să punem în aplicare aceste măsuri, să facem un compromis, care să avantajeze pe toată lumea”, a adăugat Lungu.
Sensuri unice în mai multe zone ale Sucevei
Mai multe modificări ale modului în care se circulă în municipiul Suceava urmează să fie decise după sărbătorile de Paști.
„Ce s-a făcut pe Calea Unirii este o primă etapă, vom vedea care sunt rezultatele. Ne gândim să luăm și alte măsuri de fluidizare a traficului în oraș, în zona centrală, prin George Enescu etc. Avem un studiu de trafic aprobat, care prevede foarte multe sensuri unice, iar după sărbătorile pascale, analizăm posibilitatea de a face sensuri unice majore în oraș, încât să fluidizăm traficul”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Practic, urmează o vară cu multe lucrări de infrastructură rutieră, atât pentru refacerea carosabilului, în zonele afectate, cât și pentru fluidizarea traficului, într-un oraș tot mai aglomerat de mașini.