Nemulțumire

Pasagerii cursei Suceava-Milano, la un pas de revoltă după câteva ore de la anularea zborului



Ceața de pe aeroport a făcut imposibilă aterizarea avionului care a venit de la Milano
Ceața de pe aeroport a făcut imposibilă aterizarea avionului care a venit de la Milano

Aproape 200 de pasageri ai zborului Wizzair Suceava-Milano de duminică la amiază au fost cât pe ce să stârnească o adevărată răzmeriță în aeroport, după ce cursa a fost anulată, iar compania nu le-a oferit nici o variantă pentru a ajunge la destinație.
Cursa Suceava-Milano ar fi trebuit să decoleze de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” la ora 13.10, însă din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ceață foarte deasă și aproape de sol, avionul care venea de la Milano nu a putut ateriza. Directorul aeroportului, Ioan Măriuța, ne-a declarat că plafonul de ceață era sub 30 de metri pe vertical, motiv pentru care nu a putut fi folosit nici sistemul de navigație aeriană ILS. Măriuța a spus că avionul de la Milano a survolat aeroportul aproximativ o oră, pentru a aștepta condiții favorabile de aterizare. Chiar și în condiții de ceață foarte densă se pare că pilotul aeronavei a încercat să ajungă la sol, însă a ratat aterizarea, apoi s-a ridicat din nou în aer și a plecat spre aeroportul din Iași, acolo unde a și aterizat.
Cei aproape 200 de pasageri care așteptau să plece de la Suceava la Milano au fost înștiințați că avionul a ajuns la Iași, însă, așa cum unii dintre ei declarau, nu au primit nici o alternativă pentru a ajunge tot ieri la destinația pentru care și-au cumpărat bilete. După ce au făcut procedurile de check-in și au stat câteva ore în sala de așteptare pentru plecări, pasageri au fost scoși din aeroport, singura lor variantă fiind de a reveni în zona ghișeelor de la „plecări”.
Pasagerii au solicitat mijloace de transport pentru a pleca din Iași
După mai bine de trei ore de așteptare, pasagerii ne-au spus că reprezentanții companiei nu au putut să le ofere nici o soluție pentru a ajunge ieri la destinație, unii dintre ei declarând că trebuiau să meargă la serviciu începând de luni. Pasagerii reclamau faptul că nu li s-a pus la dispoziție nici un mijloc de transport pentru a ajunge la Iași, unde a aterizat avionul, sau spre alte aeroporturi care aveau curse către Milano, și nu au fost băgați în seamă deloc de reprezentanții companiei, neprimind nici măcar un pahar cu apă. Printre cei care au așteptat mai multe ore erau mame cu bebeluși, bătrâni, dar și un bolnav care spunea că luni trebuia să fie la un spital din Italia, la care și-a făcut programare de câteva luni.
Un bărbat din Sucevița, Andrei Franciuc, aflat în aeroport împreună cu soția și cu o fetiță de șase luni, ne-a declarat că după câteva ore de așteptare încă nu a primit o altă variantă pentru a ști când va ajunge la Milano. „Suntem de la 10, am trecut controlul, și la 11:30 eram în sala de așteptare. Pe la 13:30 ni s-a spus că avionul nu mai vine, pentru că e la Iași, și nu știau ce să facă. Ni s-a spus să ieșim de acolo și să venim aici, că se refac biletele și se reprogramează. Pentru ziua de azi (n.r. – ieri) e totul anulat. Eu luni trebuie să fiu la muncă. Sunt aici cu o fetiță de șase luni, nu ni s-au dat alternative și nu știu ce să facem. Părerea mea e că ne vor reprograma ori pe miercuri, ori pe duminică, dar din câte am auzit nu mai sunt foarte multe locuri libere. Nu știm ce o să se întâmple și toată lumea dă din umeri”, a spus Andrei Franciuc. Un alt sucevean, Constantin Cutaș, din comuna Zamostea, s-a întrebat, la fel ca și alți pasageri, de ce nu a fost posibil transportul cu autocare la Iași. „Singurul lucru care ni s-a spus e că, cine nu e din Suceava să se ducă la hotel, să se cazeze și să aștepte să ramburseze Wizz Air banii. Fără nici o altă variantă. Noi am spus că dacă tot știau că nu aterizează aici puteau cel puțin să ia autocare și să ne ducă la Iași. Soția trebuia să fie la muncă luni. Nici măcar nu ne-au spus să ne pregătim pentru alt zbor, să știm ce să anunțăm”, a mai spus Constantin Cutaș.
Singura soluție, reprogramarea către alte zboruri spre Bergamo
Reprezentantul companiei care asigură serviciile de handling pe aeroportul Suceava pentru compania Wizz Air, servicii de asistență a pasagerilor și avioanelor în timpul staționării, ne-a declarat ieri că aeronava Bergamo – Suceava nu a putut ateriza din motive de siguranță, ceața fiind foarte densă și în valuri. Acesta a spus că pasagerii care trebuiau să plece la Milano vor beneficia de toate drepturile pe care le au, respectiv cazarea la un hotel, pentru cei care nu au domiciliul în Suceava, și transportul pentru cursele către aeroporturile la care vor fi rerutați. Reprezentantul companiei a precizat că pentru ceea ce s-a întâmplat ieri la Suceava nu este vinovată nici compania de zbor și nici aeroportul, problemele fiind cauzate exclusiv de condițiile meteo, iar decizia de a nu ateriza a fost luată pentru siguranța pasagerilor. „Pasagerilor li se vor respecta drepturile. Colegii se ocupă de aceste rerutări și să sperăm că va fi totul OK”, a spus reprezentantul companiei de handling, el adăugând că pasagerii care au ajuns la Iași au fost transportați cu autocare către Suceava.


Pasagerii spre Milano au așteptat câteva ore fără a primi variante alternative pentru a ajunge, tot ieri, la destinație
Pasagerii spre Milano au așteptat câteva ore fără a primi variante alternative pentru a ajunge, tot ieri, la destinație
Ceața de pe aeroport a făcut imposibilă aterizarea avionului care a venit de la Milano
Ceața de pe aeroport a făcut imposibilă aterizarea avionului care a venit de la Milano


Recomandări

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem

Trenuri electrice aduse din Luxemburg pentru ruta Suceava – București. Operatorul estimează că le va pune în circulație din noiembrie

Trenuri electrice aduse din Luxemburg pentru ruta Suceava – București. Operatorul estimează că le va pune în circulație din noiembrie
Trenuri electrice aduse din Luxemburg pentru ruta Suceava – București. Operatorul estimează că le va pune în circulație din noiembrie

Videt a inaugurat un nou showroom de optică în Iulius Mall Suceava. Compania estimează o creștere de 40% a cifrei de afaceri în retailul fizic