Polițista în vârstă de 27 de ani care a suferit leziuni grave într-un accident rutier în timpul unei misiuni de urmărire a unui șofer care gonea cu un BMW a revenit la serviciu de la începutul acestei luni, după trei luni și jumătate de la ziua în care a ocolit moartea. Agentul principal Violeta Covaliu, în vârstă de 27 ani, din comuna Vorona, județul Botoșani, cu reședința în comuna Marginea, a trecut printr-o perioadă de coșmar, care încă nu s-a încheiat pentru ea. După o lungă recuperare, care a inclus și o perioadă de imobilizare, tânăra s-a vindecat de fractura de bazin pe care a suferit-o, însă mai are o leziune care încă o mai chinuiește.
Violeta Covaliu necesită o operație de reconstrucție a osului nazal și de eliberare a căilor respiratorii,după o fractură severă de piramidă nazală, însă medicii i-au spus că vor putea interveni chirurgical abia în primăvara anului viitor.
Zeci de urmăriri după șoferi pericol public
Reporterii Monitorului de Suceava au stat de vorbă cu Violeta Covaliu la noul său loc de muncă, la Serviciul Rutier Suceava. Aici va face muncă de birou în următoarea perioadă, până când se va reface complet, fizic și psihic, după cumpăna prin care a trecut.
Violeta Covaliu este din comuna Vorona, județul Botoșani, dar a activat ca polițistă doar la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava. A trecut pe la posturile comunale din Burla, Sucevița, iar cea mai lungă perioadă a lucrat la Secția Rurală Marginea. O zonă grea, unde mulți șoferi și-au făcut un obicei din a nu opri la semnalul polițiștilor. Este vorba, bineînțeles, de cei care au ceva de ascuns. De regulă nu au permis de conducere ori sunt băuți.
„Aproape la fiecare tură aveam câte un șofer care nu oprea la semnal. Au fost foarte multe urmăriri. De multe ori, cei care au fugit și i-am prins s-au ales cu dosare penale pentru câte patru-cinci infracțiuni la regimul rutier”, spune tânăra polițistă. De altfel, anterior accidentului, aceasta a fost evidențiată de mai multe ori de șefii IPJ Suceava pentru rezultatele avute pe linie rutieră ori de combatere a contrabandei cu țigări.
“I-am văzut chipul șoferului, zâmbea ironic către noi și mi-am dat seama că nu va opri”
Cum urmăririle în trafic au devenit aproape o obișnuință, iar în adrenalina momentului nici un polițist nu are timp să se gândească la riscuri, a venit și ziua neagră de 16 aprilie.
Agentul principal Violeta Covaliu era de serviciu alături de colegul de la Secția Rurală Marginea, agent-șef adjunct Radu Florin Șuhane. Cei doi efectuau serviciu de control al traficului pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus. La un moment dat au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism BMW.
“I-am văzut chipul șoferului, zâmbea ironic către noi și mi-am dat seama că nu va opri”, povestește Violeta Covaliu. Cei doi polițiști s-au urcat în mașină și au plecat în urmărirea BMW-ului, cu autospeciala Dacia Logan din dotare.
„M-am uitat ulterior pe camere și am văzut că în 11 secunde deja plecasem după mașina suspectă”, spune tânăra.
La volan era colegul ei, care încerca să se țină după mult mai puternicul autoturism BMW.
Clipe de coșmar: era conștientă, dar nu se putea mișca
După o porțiune de drum betonat, urmărirea a continuat pe un drum cu pietriș. Aici, autospeciala poliției a intrat în derapaj, a pătruns în șanțul din stânga și s-a răsturnat pe cupolă. Într-o fracțiune de secundă, polițista s-a transformat în victimă.
“Eu eram pe bancheta din spate, totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă. Mașina s-a răsturnat de două-trei ori și îmi aduc aminte cum colegul a început să mă întrebe dacă sunt bine. Eram conștientă, am fost conștientă tot timpul, însă nu mă puteam mișca și simțeam cum îmi curge sângele pe față”, a mărturisit tânăra.
Cele mai lungi 40 de minute din viața tinerei
Nici acum nu-și poate stăpâni emoțiile și nu-și poate stăvili lacrimile: “Au urmat cele mai grele 40 de minute din viața mea, atât a durat până a venit Ambulanța, foarte mult… Nu știam ce va urma pentru mine și nici dacă voi scăpa.”
Din fericire, Violeta Covaliu a supraviețuit accidentului. A petrecut două săptămâni la Secția de Ortopedie a Spitalului Județean și apoi alte trei săptămâni la Centrul de Recuperare de la Ilișești.
O perioadă a fost nevoită să stea imobilizată la pat, apoi s-a deplasat cu un cadru. Acest coșmar a durat o lună de zile.
Șoferul vinovat moral de accident a scăpat ușor
Șoferul care a provocat moral acest accident, fugarul de la volanul BMW-ului, nu a fost prins în acea zi, fiind identificat ulterior. Nu i s-a putut proba însă decât faptul că nu avea dreptul de a conduce, ancheta continuând cu suspectul în stare de libertate. Polițista nu are cum fi mulțumită și speră ca în cele din urmă acesta să plătească, mai ales că are și alte dosare penale la activ.
Surprinzător poate, Violeta Covaliu este hotărâtă să revină la munca de teren, în operativ.
“Vreau să mă întorc, chiar la Secția Marginea dacă va fi cazul, chiar dacă prin natura meseriei mi-am făcut foarte mulți dușmani”, ne spune tânăra. După cum i-au recomandat și medicii, în următoarea perioadă, mai ales în sezonul rece care va urma, este indicat să evite cât mai mult efortul și frigul, astfel că se va axa pe munca de la birou. Din primăvară, după ce se va opera, va reveni însă la activitatea dinainte de accident, spune tânăra.
Polițiștii nu au asigurare pentru accidente. Norocul Violetei au fost colegii care i-au sărit în ajutor
O anomalie a sistemului este că polițiștii nu au o asigurare care să le acopere cheltuielile în caz de accidente suferite în misiune.
Așa se face că Violeta Covaliu s-a trezit pusă în situația de a nu avea bani să suporte costurile tratamentului, mai ales că din spital a fost externată după două săptămâni. Cheltuielile pentru îngrijirea la Centrul de Recuperare Ilișești au fost suportate din banii polițiștilor care au dorit să o ajute.
„Vreau să le mulțumesc colegilor care au strâns bani și m-au ajutat. Mulțumiri speciale vreau să transmit comisarului-șef Dorel Aicoboae de la comanda IPJ și colegului de la Secția Rurală Marginea, cu care m-am aflat în mașină în acea zi și care m-a ajutat foarte mult, inclusiv moral”, a transmis Violeta Covaliu.
Tânăra va mai avea nevoie de bani pentru intervenția chirurgicală din primăvară.
La 27 de ani
Povestea polițistei care a ocolit moartea după zeci de urmăriri în trafic după șoferi pericol public






