Manifestare

Programul Zilelor Municipiului Rădăuți 2016



Administrația locală a finalizat programul pentru Zilele Municipiului Rădăuți, manifestare care se va desfășura în perioada 1-3 iulie și care va cuprinde o serie de evenimente pentru toate gusturile. Debutul acestora va fi făcut joi, 30 iunie, la ora 14.00, la sediul Casei Municipale de Cultură, cu primirea grupurilor participante la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”, ediția a XXV-a. Vineri, 1 iulie, după întâlnirea conducătorilor de grup cu personalități locale la sala de ședințe a Bibliotecii Municipale, la ora 12.00 sunt programate o expoziție foto și o lansare de carte, după care va urma vizitarea Muzeului Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț”.
Pentru aceeași zi mai sunt programate un târg de antichități, competiții sportive, parada cântecului, dansului și portului popular, apoi, la orele serii, deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Folclor „Arcanul” și recitaluri susținute de Adriana Bucevschi și Marius Zgâianu.
Ziua de sâmbătă, 2 iulie, va începe cu o competiție de lupte greco-romane, urmată de streetball, tenis de masă, tenis de câmp și un campionat de fotbal. De la ora 17.00, pe scena Festivalului „Arcanul” vor evolua ansamblurile artistice din străinătate, mai exact trupe din Grecia, Ucraina, Serbia și Georgia. Seara se va încheia cu un show susținut de Alina Eremia, Vescan și trupa Distinto. Duminică, 3 iulie, ultima zi a manifestării, va începe cu parada ansamblurilor și festivitatea de închidere a Festivalului „Arcanul”, ediția a XXV-a, apoi cu recital de muzică populară susținut de Ionela Popescu, Andreea Chisăliță, Dana Dăncilă, Alexandra Dăncilă și Margareta Clipa, iar de la ora 21.00 va urma un concert cu Ianna Novac și Smiley. Ediția din acest an a Zilelor Municipiului Rădăuți va fi încheiată, la fel ca și anii trecuți, de un foc de artificii.



Recomandări

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc, în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”