Principalul suspect dintr-un caz de omor petrecut tocmai în mai 2014 a fost absolvit de acuzații la finele săptămânii trecute, după ce a fost inculpat în dosar timp de aproape doi ani și după ce a petrecut și mai bine de două luni de zile în arest preventiv pentru fapta care, a rezultat acum fără dubiu, nu a comis-o.
Pe 30 martie a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus clasarea cauzei față de Vasile Mădălin Pașcu, după ce procurorul de caz a epuizat toate mijloacele de probă la care a apelat pentru a se convinge dacă Pașcu are sau nu vreo legătură cu fapta de omor.
Tudor Sălăgean, avocatul suspectului închis nevinovat, așteaptă motivarea procurorului și pregătește acțiunea de solicitare de despăgubiri pentru clientul său.
O crimă oribilă, în scop de jaf
Pe 22 mai 2014, Garofina Moțoc, o femeie în vârstă de 70 de ani, din Milișăuți, a fost găsită moartă în propria casă, cu multiple leziuni produse prin agresiune și cu indicii că a fost și agresată sexual înainte de a fi ucisă. Femeia locuia singurăși se deplasa cu greutate, având o pareză pe partea stângă. Din ancheta ulterioară a rezultat că omorul a fost comis în scop de jaf, femeia fiind ucisă pentru 600 de lei.
Femeie era moartă de cinci zile atunci când a fost găsită, ceea ce a făcut ancheta și mai anevoioasă. Din primul moment pista anchetatorilor a fost legată de doi tineri care au comis în acea perioadă mai multe furturi din locuințe, o parte dintre acestea la Milișăuți.
Vasile Mădălin Pașcu, pe atunci în vârstă de 21 de ani, și la Vasile Vlăduț P., de 15 ani, au fost audiați, iar minorul a fost cel care a recunoscut comiterea faptei. Vasile Vlăduț P. a declarat că el a fost complice și l-a acuzat pe Pașcu că ar fi comis efectiv omorul.
Pașcu a ieșit sincer la poligraf, iar trei expertize genetice i-au fost favorabile
În aceste condiții, în baza unor indicii pe care procurorul de caz le-a avut, Vasile Mădălin Pașcu a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de „omor”. La propunerea procurorului de caz, judecătorii au dispus arestarea sa preventivă. Din primul moment, Pașcu a negat că el ar fi autorul crimei și a declarat că nu a intrat în casa femeii ucise.
Vasile Mădălin Pașcu a fost arestat preventiv, la solicitarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pe 25 mai. Mandatul de arestare preventivă i-a fost prelungit de două ori. Pe 6 august 2014, chiar procurorul a solicitat înlocuirea stării de arest preventiv cu cea a controlului judiciar, tocmai din cauza lipsei indiciilor clare de comitere a faptei. Tribunalul Suceava a admis propunerea, ba, mai mult, a dispus ca suspectul să fie cercetat în stare de libertate, fără nici o măsură restrictivă. Această cerere atipică tocmai din partea procurorului a venit în condițiile în care minorul de 15 ani și-a schimbat declarațiile. Pentru anchetatori marile semne de întrebare au venit în momentul în care Pașcu a ieșit sincer la testele poligraf. Ba mai mult, ulterior, trei expertize genetice nu au adus rezultate relevante care să îl incrimineze.
Instanța a constatat în două rânduri că perioada de urmărire penală se prelungește prea mult
Pus în libertate la începutul lui august 2014,Vasile Mădălin Pașcu a rămas principalul suspect de omor, urmărirea penală împotriva sa fiind continuată. Timpul a trecut, însă în dosar nu au apărut elemente noi. Pașcu nu a fost nici trimis în judecată și nici absolvit de vină.
Avocatul lui Pașcu, Tudor Sălăgean, a contestat de două ori durata prea îndelungată a procesului penal, iar de fiecare dată i s-a dat dreptate. Inițial, pe 8 iulie 2015, judecătorii au stabilit ca organul de urmărire penală – Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava – să soluționeze urmărirea penală în termen de șase luni de zile. Termenul a expirat pe data de 8 ianuarie 2016, dar Vasile Mădălin Pașcu a rămas tot suspect și urmărit penal în acest caz de omor. A urmat o nouă contestație, a doua oară instanța stabilind ca ancheta să fie finalizată în termen de trei luni de zile. În acest termen de trei luni de zile a venit și ordonanța din 30 martie 2016, prin care s-a dispus clasarea cauzei în ceea ce-l privește pe Vasile Mădălin Pașcu. Procurorul a mai așteptat o ultimă expertiză genetică, care să lămurească cert dacă Pașcu a fost sau nu în ziua crimei în acea casă. Nici acest ultim rezultat nu l-a incriminat cu nimic pe Pașcu, care a fost a fost absolvit de acuzații.
Urmează procesul pentru despăgubiri
Inculpatul, prin avocatul Tudor Sălăgean, a făcut o sesizare către Inspecția Judiciară, în care l-a acuzat pe procurorul de caz că a tergiversat nepermis durata urmăririi penale, dosarul având perioade de stagnare inadmisibil de mari. Inspecția Judiciară a decis că nu se impune însă sancționarea procurorului de caz, decizie care a fost atacată de avocatul Sălăgean la Curtea de Apel București.
Prioritar în acest moment pentru avocat este să demareze o acțiune în instanță pentru ca Pașcu să fie despăgubit pentru perioada în care a fost arestat preventiv fără a fi vinovat, dar și pentru faptul că a fost inculpat o perioadă atât de îndelungată, în condițiile în care, este de părere avocatul Sălăgean, realitatea procesuală a indicat clar, de foarte multă vreme, că nu este vinovat.
„Vasile Mădălin Pașcu a fost găsit vinovat și condamnat ca hoț, însă nu este și criminal. Vom solicita despăgubiri pentru perioada în care a fost arestat preventiv nevinovat și pentru perioada în care a fost urmărit penal nejustificat, după ce probatoriul a indicat clar că nu el este autorul faptei. Ne vom adresa mai întâi instanțelor de judecată românești, iar apoi, dacă va fi cazul, vom cere despăgubiri la CEDO”, a declarat avocatul Tudor Sălăgean.
Vasile Mădălin Pașcu se află în momentul de față după gratii, pentru fapte de furt.
Un minor, singurul suspect rămas în acest dosar
După ce Vasile Mădălin Pașcu a fost declarat nevinovat, singurul suspect din dosar a rămas minorul Vasile Vlăduț P., din Arbore. Acesta provine dintr-o familie în care mulți dintre membri au antecedente penale și cert este că a participat la furturi alături de Pașcu. Cât despre omor, foarte probabil au fost doi autori, ceea ce înseamnă că alături de minor ar mai fi acționat cineva. Sunt aspecte extrem de importante, pe care procurorul de caz și polițiștii judiciariști trebuie să le lămurească, pentru ca autorii unei fapte atât de oribile să nu rămână în libertate.
Eroare judiciară
Un tânăr care a fost arestat preventiv pentru omor, declarat nevinovat după aproape doi ani de anchetă
