Patru sucevence, trei polițiste și un subofițer de pompieri, s-au înscris la un concurs de frumusețe pentru doamnele și domnișoarele din structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Concursul demarat pe pagina de Facebook a MAI s-a încheiat ieri, iar cea mai apreciată fotografie va fi coperta paginii de pe site-ul de socializare și va fi publicată și pe coperta ediției din martie a Revistei „Pentru Patrie”. Concursul a fost inițiat pentru a marca Ziua Femeii și pentru a promova reprezentantele sexului frumos care îmbracă o uniformă a MAI.
Între zecile de concurente ale căror fotografii au fost postate pe pagina MAI se regăsesc și agentul Ana Dănilă, agentul principal Ionela Olari, subinspectorul Laura Ivănuță, toate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, și subofițerul Alina Popescu, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, paramedic la Detașamentul de Pompieri Rădăuți.
Concursul s-a bucurat de un succes și un interes deosebit. Dovadă stă numărul mare de concurente înscrise, dar și numărul de like-uri. Concurentele au fiecare câteva sute de like-uri, iar cele care au fost cele mai apreciate până acum au depășit deja 11.000 de like-uri.