Suceava se plasează pe un nedorit loc I într-un top al județelor în care s-au înregistrat cele mai multe persoane decedate în accidente rutiere. Statistica vizează primele nouă luni ale acestui an, când, pe drumurile publice din județul Suceava, 64 de oameni au decedat în urma unor accidente rutiere. Numărul de persoane decedate în accidente rutiere în județul Suceava este cu opt mai mare față de al doilea județ aflat în acest top.
Suceava are cea mai întinsă rețea de drumuri publice din toată țara, condiții în care mai tot timpul s-a aflat între județele cu cel mai înalt grad de mortalitate în accidente rutiere. Una din cauzele pentru care în județul Suceava se petrec atât de multe accidente rutiere grave este legată și de faptul că nu avem nici un metru de autostradă.
Creșteri la mai toate capitolele față de 2014
Din analiza de bilanț realizată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), care face referire la primele nouă luni ale acestui an, rezultă că în perioada ianuarie-septembrie 2015 pe drumurile publice ce străbat județul Suceava au fost înregistrate 226 de accidente rutiere (+3 comparativ cu aceeași perioadă din 2014), soldate cu 64 de persoane decedate (+1) și 195 rănite grave (cu șapte mai puține decât în același interval din anul 2014). Și numărul de accidente ușoare este în creștere, 577 de evenimente rutiere, cu 86 mai multe decât anul trecut, soldate cu un număr de 719 răniți.
Principala cauză a accidentelor este viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum (61 de accidente, soldate cu 27 de persoane decedate și 49 rănite grav), însă foarte multe accidente s-au petrecut din cauza pietonilor (37 de accidente) și a bicicliștilor (27 de accidente).
Unde au loc cele mai multe accidente
În primele nouă luni ale acestui an, de departe, cele mai multe accidente grave s-au înregistrat pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal. Pe DN 17, în cele nouă luni, au avut loc 23 de accidente grave, soldate cu 7 persoane decedate și 26 rănite grav. Pe locul doi se află DN 2 (de la intrarea în județ dinspre Iași și până la Siret) cu 10 accidente, soldate cu 4 persoane decedate și 9 rănite grav. Proaspăt intrat în aceste statistici este DN 29 Suceava – Botoșani, pe care, în primele nouă luni ale acestui an, au avut loc 9 accidente rutiere grave, soldate cu o persoană decedată și 10 rănite grav.
24 de accidente grave din cauza alcoolului
Polițiștii rutieri au explicat că numărul atât de mare de accidente rutiere justifică acțiunile de control zilnice în trafic cu peste 10 autospeciale cu radare, obiectivul pentru următoarea perioadă fiind acela de a se acționa și mai intens, prin sporirea numărului de radare. Statisticile mai arată și că alcoolul este un factor decisiv în cazul multor accidente rutiere.
Din analiza IPJ Suceava rezultă că, în primele nouă luni ale acestui an, pe fondul consumului de alcool s-au înregistrat 24 accidente grave, soldate cu 3 persoane decedate și 25 rănite grav.
„În planul cadru pentru reducerea riscului rutier s-a urmărit cu preponderență executarea de acțiuni punctuale pe această linie, în special în zilele din fiecare weekend și cu ocazia sărbătorilor religioase, perioade în care, conform analizelor, s-a constatat că se comit astfel de accidente”, se arată în analiza IPJ Suceava.
Accidente groaznice petrecute în acest an
Câteva dintre accidentele rutiere înregistrate în acest an în județ au fost adevărate carnagii. Cel mai grav accident, cu trei morți, s-a înregistrat la începutul lunii aprilie, pe DN 17, la Prisaca Dornei, în curba în care, în mai 2013, au murit alți patru oameni. Accidentele au fost parcă trase la indigo: autotrenuri încărcate cu lemn, scăpate de sub control într-o curbă, s-au zdrobit de peretele unei case.
Un alt accident groaznic, soldat cu doi morți, s-a petrecut în februarie, pe DN 2 E, la Voitinel. Un șofer beat și fără permis (Cornel Ciorcan, condamnat între timp definitiv la o pedeapsă de 7 ani de închisoare) a scăpat de sub control un autoturism pe care îl conducea cu viteză excesivă, doi dintre pasageri murind după ce mașina s-a zdrobit de un stâlp electric.
La sfârșitul lunii iulie, pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, două femei și-au pierdut viața după ce mașina cu care se deplasau regulamentar a fost zdrobită de o basculantă scăpată de sub control de un tânăr în vârstă de 23 de ani.
Statistici negre
Pe drumurile din Suceava mor cei mai mulți oameni din România
