Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 4 sep 2015 - Anul XX, nr. 205 (6017)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

„Simfonii de toamnă”, la a IV-a reuşită

Aproape 6.000 de suceveni s-au bucurat de o seară unică, cu muzică de calitate, lasere şi artificii, în centrul Sucevei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

O seară unică pentru sucevenii dornici să guste din frumuseţea muzicii clasice, o seară cu emoţii şi culoare, cu flori, lumini şi artificii. Seara de miercuri, 2 septembrie,  în care aproape 6.000 desuceveni au ales să-şi petreacă două ore în compania artiştilor de la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din Chişinău, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa, a fost oferită cu generozitate publicului meloman de  Clubul Rotary Suceava-Bucovina. Concertul „Simfonii de toamnă”, ajuns la a IV-a ediţie, s-a dovedit şi de această dată o reuşită, publicul aplaudând fiecare piesă interpretată de cei 70 de artişti ai Filarmonicii din Chişinău, care a devenit cea mai importantă instituţie de concert din Republica Moldova.

 

Incursiune muzicală

Prim-dirijorul şi conducătorul artistic al Filarmonicii Mihail Agafiţa, maestru în artă, un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, a reuşit să facă (începând cu ora 20:00, când doi copii au bătut gongul pentru începerea spectacolului), într-un decor din care nu au lipsit buchete superbe de flori, dar şi artificii, spre încântarea publicului, o incursiune în lumea muzicii, interpretând creaţii din diferite epoci şi în variate genuri stilistice, precum Hans Zimmer şi Klaus Badelt, Astor Piazzolla, Eugen Doga, George Enescu, Ion Aldea-Teodorovici, Leonard Bernstein, Frederick Loewe, Carlos Gardel, Nino Rota, Ennio Morricone etc.

Pe scena amplasată pe esplanada Casei de Cultură Suceava, soliştii Tatiana Costiuc, Cristina Scarlat, Serj Kuzenkoff, Marin Gheraş (virtuos naist), Alexandru Gheraş (naist) au impresionat publicul prin talent, forţă, dar şi sensibilitatea cu care au interpretat partiturile alese. La inima publicului a ajuns şi piesa „Iartă-mă”, scrisă de Ion Aldea-Teodorovici și Grigore Vieru, interpretată de Serj Kuzencoff, dar şi celebra melodie „My Heart Will Go On”, din filmul „Titanic”, interpretatăde solista Cristina Scarlat. Creaţiile abordate de artiştii din Republica Moldova, particularităţile stilistice, talentul, profesionalismul lor au făcut ca publicul să vibreze, să aprecieze şi să se bucure de o seară „de poveste” şi să-i răsplătească pe artişti cu aplauze îndelungi.

Am întâlnit-o printre spectatori pe Elena Surugiu, venită special de la Oradea pentru „Simfonii de toamnă”. „Totul este foarte frumos, dansatori, repertoriu, superb. Ar trebui să se organizeze mai des astfel de evenimente, ca să ne mai deconectăm. Am venit la Suceava special pentru festivalul medieval, festivalul rock şi pentru acest concert de muzică clasică”, ne-a spus orădeanca.

 

Muzicologul Svetlana Bivol: „Publicul este select, foarte rafinat şi foarte receptiv”

Tabloul de început de septembrie a fost completat miercuri seară şi de câţiva dansatori profesionişti veniţi de la Chişinău, care au evoluat în faţa scenei şi a miilor de suceveni pe anumite fragmente muzicale. La „Simfonii de toamnă”, ediţia a IV-a, a fost prezentă şi managera Filarmonicii din Chişinău, muzicologul Svetlana Bivol (membru Rotary Club Chişinău de 12 ani), care are o experienţă deosebit de vastă în domeniul muzical şi artistic. „Ne simţim fantastic, într-o atmosferă incendiară. Publicul este select, foarte rafinat şi foarte receptiv. Ne simţim absolut armonios în acest oraş şi cu asemenea oameni. Rotarienii de aici sunt foarte activi, foarte generoşi. Câte efecte, foc de artificii, lasere, flori, câte au adus pentru cei 70 de oameni veniţi din Chişinău, pentru a le crea un climat frumos, pentru ca artiştii să le cânte sucevenilor. Muzica ne uneşte mereu. Ar trebui ca şi politicienii noştri să asculte cât mai multă muzică. Cred că ar deveni mai buni, mai înţelepţi, mai înţelegători. Muzica e divină şi ne dă acea stare de bine, acea stare de satisfacţie şi de credinţă. Este important să credem într-un viitor luminos”, ne-a spus Svetlana Bivol.

La finalul concertului, Svetlana Bivol a fost chemată pe scenă, aplaudată de public, în timp ce organizatorii i-au oferit un buchet cu flori. Flori au primit şi ceilalţi membri ai filarmonicii din capitala Republicii Moldova.

Spectacolul de lasere şi focul de artificii de la finalul unei seri memorabile, după cum au spus organizatorii, au făcut ca evenimentul să fie complet, pe gustul tuturor, spectatorii fiind deja cu gândul la ediţia din 2016. „Am rămas cu o impresie foarte bună după acest concert. De altfel, mă aşteptam, pentru că știam că sunt artişti extraordinari. Ambianţa a fost extrem de plăcută. Am văzut o altă faţă a Sucevei”, ne-a spus o spectatoare, spusele ei fiind susţinute şi de o altă suceveancă: „Spectacolul a fost magnific. O încântare pentru Suceava. Sunt bucuroasă că a venit multă lume la acest eveniment”.

Suceveanul Dan Cuşnir, membru Rotary Suceava, a declarat: „Acest eveniment se întâmplă la două zile după ce şi în România şi în Republica Moldova s-a sărbătorit Ziua Limbii Române (31 august) şi ca un omagiu aduse limbii române avem acest spectacol, prezentat de Filarmonica din Chişinău. Eu cred că în această seară, deasupra Sucevei, Eminescu şi Vieru îşi dau mâna sus, în ceruri, pentru limba română”. 

 

Caz umanitar, promovat de Clubul Rotary la „Simfonii de toamnă”

Mesajul cu care organizatorii au mers către suceveni şi anul acesta, după ecourile frumoase de la primele trei ediţii ale proiectului, a fost „Dăruiţi comunităţii împreună cu Rotary”. În acest sens, prezentatoarea evenimentului, Cătălina Bălăceanu, membră a Clubului Rotary Suceava Bucovina, a venit în faţa publicului cu o poveste tristă, o poveste adevărată despre cum o nenorocire poate să îţi schimbe definitiv destinul. Dintr-un filmuleţ realizat de redactorii de la Monitorul de Suceava, sucevenii au putut afla povestea lui Ciprian Iulian Pînzaru,un tânăr din municipiul Suceava, care la vârsta de 21 de ani a suferit un accident cumplit. Ciprian absolvise liceul, intrase la facultate, la Suceava, era deja în anul III la Istorie-Geografie, iar pe 15 august 2006 a plecat spre litoral cu un grup de prieteni, cu două maşini. Unul dintre autoturisme l-a acroşat la un moment dat pe celălalt, în urma unei depăşiri imprudente. Ciprian schimbase locul în mașină cu un prieten, cu doar câteva minute înainte, şi el a fost singurul grav rănit.

După luni întregi de stat prin spitale, a fost adus acasă, paralizat aproape complet, în micuţul apartament al mamei sale, situat la etajul I al unui bloc din centrul municipiului Suceava. Mama, Angela Bursuc, l-a crescut singură, după ce tatăl lui Ciprian i-a părăsit. Grav bolnavă şi ea, diagnosticată de mai mulţi ani cu o maladie necruțătoare, femeia şi-a văzut singurul ei copil, speranţa vieţii ei şi aşa chinuite, zăcând neputincios la pat. În primăvara lui 2011, mama lui Ciprian s-a stins. Au trecut nouă ani de la cumplitul accident. La început, medicii nu îi mai dădeau şanse să-şi mai revină. I-au spus chiar că nu va putea să-și miște nici mâinile. Ciprian însă a luptat şi reușește acum să-şi mişte braţele. Picioarele însă au rămas inerte.

 

Are nevoie de ajutor

Din cauza imobilizării la pat, Ciprian a suferit escare, leziuni ale pielii, de care a scăpat după o lungă suferinţă, abia în urma unei intervenţii chirurgicale. Acum, însă, tot din cauza imobilizării, are spasme musculare la picioare. Își doreşte cel mai mult să se poată pună singur în cărucior şi să încerce să fie cât mai independent. Să poată să-şi facă singur de mâncare, să-şi ia singur o cană de apă sau să iasă când vrea din casă. Din cauza spasmelor, însă, nu se poate așeza singur din pat în căruț. Bogdan Pilat lucrează în cadrul unei asociaţii non-profit de tip umanitar şi vine aproape zi de zi la Ciprian să facă cu el kinetoterapie. Şedinţele sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, însă nu acoperă o lună întreagă, iar Ciprian ar avea nevoie chiar şi de două astfel de şedinţe pe zi.

Cu 300 de lei pe care îi primeşte de la stat şi 400 de lei pensie de urmaş, din care mai bine de jumătate merge pe medicamente, Ciprian nu îşi permite să plătească şedinţe în plus de kinetoterapie. Ciprian ar putea totuşi scăpa de spasme, i-au spus doctorii, şi printr-o intervenție chirurgicală, însă costurile sunt de ordinul miilor de euro. „Şi totuşi, Ciprian nu încetează să viseze. Povestea lui Ciprian, tristă, nedreaptă, poate fi povestea oricui. Povestea lui Ciprian nu se mai poate schimba, însă acum depinde de noi să facem diferenţa între zâmbete şi lacrimi, între un final trist şi unul fericit”, a spus Cătălina Bălăceanu, făcând un apel către suceveni să doneze cât îi lasă inima pentru Ciprian, care a fost invitat la „Simfonii de toamnă”.

 

8.605 euro, donaţi de suceveni pentru Ciprian

În public s-au aflat voluntari purtând câteva urne, unde fiecare spectator a putut să depună o sumă de bani, pentru a fi mai aproape de Ciprian, de suferinţa lui.

În anul în care sloganul Rotary Internaţional este "Be a gift to the world - Fii un dar către Comunitate!", după cum a declarat Dan Cuşnir, „comunitatea din Suceava s-a mobilizat exemplar şi i-a dăruit lui Ciprian Pînzaru 38.724 de lei, aproximativ 8.605 euro. În afara sumei cu adevărat impresionante care a fost donată de suceveni, m-a impresionat faptul că în urnele cu donaţii am găsit şi trei tichete de masă. Emoţia transmisă de prezentarea cazului social a făcut ca o persoană să renunţe la necesarul zilnic de alimente, acest gest fiind cu siguranţă completat de ultimele resurse financiare ale multora dintre participanţi, pentru a ajuta pe cineva mai greu încercat de soartă”. Ceea ce s-a întâmplat miercuri seară la Suceava, au spus organizatorii, membrii Clubului Rotary Suceava-Bucovina, le întăreşte convingerea „că orice şi oricât am reuşi să facem pentru Suceava şi suceveni, aceştia merită mai mult. Întotdeauna, sucevenii merită mai mult decât reuşim noi să facem pentru ei”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 6.000 de suceveni s-au bucurat de o seară unică, cu muzică de calitate, lasere şi artificii, în centrul Sucevei.
 Vizualizări articol: 3090 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.67/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 9 voturi
Aproape 6.000 de suceveni s-au bucurat de o seară unică, cu muzică de calitate, lasere şi artificii, în centrul Sucevei3.759

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei