Cercetări poliție

I-au furat motoscuterul din curte

O tânără din comuna Marginea a reclamat la poliție că i s-a furat un motoscuter din curtea casei.
Păgubita, Ana M., de 26 ani, a sesizat fapta miercuri dimineață, susținând că în noaptea precedentă doi minori de 16 ani i-au sustras din curtea locuinței un motoscuter Piagio, în valoare de circa 560 lei.
„În urma măsurilor întreprinse autorii au fost depistați, iar mopedul a fost restituit”, precizează poliția, menționând că cei doi minori sunt cercetați pentru furt în scop de folosință.

Recomandări

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv

Doi morți și mai mulți răniți serios, după accidente cu vehicule pe două roți, în ultimele zile. Sezonul accidentelor de acest gen abia a început

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava

Poliția, chemată să caute un copil de 5 ani care s-a ascuns de mamă pentru că nu dorea să meargă la grădiniță