Un bărbat din municipiul Suceava a reclamat în noaptea de duminică spre luni, la 112, că și-a găsit casa spartă de hoți, după ce s-a întors din străinătate, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Ovidiu P., în vârstă de 37 de ani, deține o casă pe raza comunei Berchișești. Duminică, în jurul orei 1.30, a ajuns la imobil, după ce a revenit din străinătate. A constatat că un geam al casei este întredeschis, iar din interiorul imobilului lipsesc mai multe bunuri.
Din casă au fost furate mai multe electronice și băuturi alcoolice.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru furt calificat și încearcă acum să dea de urma hoților și să recupereze prejudiciul.
La sfârșitul săptămânii trecute a fost reclamat și un furt dintr-o casă din Putna (bani și bunuri), faptă comisă între orele 10.00-13.00, în timp ce proprietara a lipsit de la domiciliu, o tentativă de furt dintr-o casă în construcție de pe raza municipiului Rădăuți, dar și furtul a patru roți de autoturism din anexa unei case de pe raza comunei Cacica.
Reprezentanții IPJ Suceava mai informează că duminică după-amiază a fost prins un tânăr în vârstă de 20 de ani, Marian S., din comuna Todirești, care a sustras din incinta Kaufland Suceava mai multe bunuri alimentare în valoare de 16 lei.