Peste 1.200 de copii din județul Suceava cresc în sistemul de stat pentru protecția copilului. Jumătate dintre ei sunt în centre rezidențiale, iar cealaltă jumătate la asistenți maternali. Au ajuns în grija statului pentru că cei care le sunt părinți naturali nu sunt capabili, din diverse motive, să-i crească. Pentru propriile familii sunt de cele mai multe ori doar o gură în plus de hrănit ori o sursă de câțiva lei în plus, prin alocație. Astfel ajung să fie ori abandonați, la propriu, ori în situații de risc ce necesită intervenția de urgență a Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului. Odată ajunși în sistem, șansa unei familii o mai au doar cei foarte mici, până la trei ani. Aceasta este vârsta maximă specificată pe majoritatea cererilor de adopție.
Dragoste la prima vedere între copil și părinții adoptivi
Sistemul de protecție a copilului din Suceava preia în grijă, an de an, aproape 200 de copii abandonați sau în situații de risc. Au vârste cuprinse între 0 și 24 de ani, în cazul în care urmează o formă de învățământ. Familia este un vis pe care nu și-l permit. Tot un vis este, pentru zeci de familii, să aibă un copil. Când visele li se întâlnesc se poate vorbi despre fericire. Din păcate, asta se întâmplă pentru puțini copii. Prea puțini. Din datele puse la dispoziție de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava reiese că la începutul lunii iunie erau înregistrate, în anul 2015, 30 de cereri de adopție. Anul trecut au fost depuse 58 de cereri. Procedura cere ca familiile care doresc să adopte un copil să fie supuse unui proces de atestare, ceea ce s-a întâmplat cu 25 de familii în anul 2014 și cu 17 familii în 2015. Un copil poate fi adoptat numai după ce instanța l-a declarat adoptabil: 58 de copii în 2014 și 19 copii în 2015. Dintre aceștia, anul trecut au fost adoptați doar 41 și alți nouă în acest an.
Printre cei care au adoptat nu unul, ci doi copii sunt Lavinia Răzlog și Daniel Balicencu. După 10 ani de căsnicie în care nu au avut copii, Lavinia și Daniel au decis, în 2013, să adopte un copil. Au mers la Direcția pentru Protecția Copilului și au spus că își doresc un copil. ”Am vrut un copil român, sănătos, care să aibă până în 2 ani”, ne-a povestit Lavinia. După ”cursurile de părinți”, le-a fost prezentat Petru. L-au luat de trei ori acasă, în weekend, să vadă dacă ”se potrivesc”. ”A fost dragoste la prima vedere. S-a prins cu mânuțele de Dan și nu i-a mai dat drumul. Acum e băiatul tatii”, spune Lavinia. ”S-a acomodat rapid, parcă a fost în casă dintotdeauna”, o completează Daniel.
Anul trecut, au aflat că Petru are și o soră, Ștefania. Lavinia își dorea oricum și o fetiță, așa că nu au stat prea mult pe gânduri. Au adoptat-o și pe Ștefania, care a venit în casă în Ajunul Crăciunului, odată cu Moșul. Cu ea a fost mai dificil, cei doi părinți spun că în primele trei săptămâni a plâns mereu. Cu răbdare și afecțiune, au mers mai departe și au depășit inclusiv momentele de gelozie ale lui Petru față de sora lui. Acum băiatul are 3 ani, Ștefania 1 an și nouă luni și sunt cei mai buni prieteni și parteneri de joacă.
Remarcabil este că Lavinia, Daniel și cei doi copii ai lor se întâlnesc periodic cu alte două familii care au adoptat fiecare câte o soră a celor doi micuți. ”Cam o dată la trei luni și la zilele onomastice ne vedem toți. Copiii știu că sunt frați și credem că este important pentru ei să socializeze. Andreea, surioara mai mare, a renunțat să meargă într-o excursie cu colegii ca să vină la ziua lui Petru. Dacă vor mai fi și alți frați, noi suntem deschiși să fim în contact cu familiile care îi adoptă”, ne-a spus Daniel.
Adopția unui copil nu este un lucru foarte simplu. Mai întâi, nu orice familie fără copii este pregătită să facă acest pas. Asistentul social Elena Roman, de la Serviciul Adopții și Postadopții, din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, ne-a declarat că cel mai important lucru este motivația de la baza unei astfel de decizii. ”Nu poți adopta un copil ca să ai un moștenitor sau un sprijin la bătrânețe. Adopți un copil pentru că îți dorești să ai un copil”, a afirmat Elena Roman.
Pentru a deveni adoptabil, un copil trebuie să fie refuzat de toate rudele până la gradul IV
Din momentul depunerii cererii pentru adopție, în maximum patru luni de zile familia este evaluată și primește atestatul de familie aptă să adopte. Intră în baza de date a Agenției Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și urmează să apară pe lista unui copil care corespunde criteriilor lor. Persoanele care timp de un an de zile nu au adoptat nici un copil, cât este valabil atestatul, solicită printr-o cerere în scris reînnoirea atestatului, dacă doresc să continue această procedură. Elena Roman ne spune că grupa de vârstă cea mai solicitată este 0 – 3 ani. Cam de la 7 ani nu mai sunt solicitări de adopție, cu excepția copiilor adoptați de asistenții maternali. După această vârstă sunt ”copii greu adoptabili”. Cum își doresc familiile să fie copilul lor, ne spune tot asistenta socială: sănătoși și să se atașeze ușor de ei. ”Cei din județ de la noi doresc mai puțin copii de etnie romă, dar în țară asta nu este o problemă”, ne spune ea. Au fost și cazuri de familii de etnie romă, trei situații, care au adoptat copii.
Înainte ca un copil să devină ”adoptabil”, asistenții sociali trebuie să caute rudele copilului până la gradul IV, pentru că mai întâi trebuie făcute toate demersurile de reintegrare a copilului în familie. Demersul de contactare a rudelor începe de la data emiterii hotărârii/ sentinței de plasament la asistent maternal profesionist. Primii întrebați dacă vor să crească respectivul copil sunt bunicii. Apoi frații și surorile părinților naturali, până la verii primari ai mamei și ai tatălui. Rudele sunt identificate cu ajutorul Ministerului Afacerilor Interne, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de date. Directorul Direcției de Asistență Socială, Cristina Cojocaru, ne-a declarat că numărul cel mai mare de rude care au trebuit contactate pentru un copil a fost de 16.
Întrebată care sunt motivele pentru care părinții naturali își abandonează copiii, asistenta socială Elena Roman a răspuns că ”niciodată nu este vorba despre situația materială”, ci ”un cumul de factori. De regulă, este vorba despre mame singure, fără locuință, neșcolarizate, fără un loc de muncă”.
Pentru părinți, adopția e pe viață
În procedura de adopție este nevoie de trei hotărâri judecătorești distincte.
În cazul în care părinții biologici se prezintă la primul termen și sunt de acord cu adopția, durează aproximativ două luni ca să se deschidă procedura de adopție. În cazul în care nu sunt de acord și nu se prezintă, instanța dă termen pentru a justifica lipsa de interes a părinților biologici; în acest caz poate dura până la 3-5 luni. Conform legii, părinții naturali pot interveni în etapa de deschidere de procedură de adopție, dacă fac dovada că au condițiile pentru reintegrarea copilului în familia biologică sau familia lărgită. În aceste condiții se renunță la judecată.
Din momentul în care este deschisă procedura de adopție pentru un copil declarat adoptabil poate dura până la cel mult 6 luni până când copilului i se întocmește certificatul de naștere cu noul nume. Instanța stabilește 3 luni de încredințare în vederea adopției a copilului la familia adoptivă, după cele trei luni familia depune o cerere pentru încuviințarea adopției, care durează până la o lună, după care încă o lună este termenul legal de apel.
Se poate întâmpla ca părinții naturali care au abandonat ferm copilul să vină să spună că refuză să mai consimtă la adopție, caz în care instanța poate suspenda soluționarea cererii de încuviințare a adopției sau poate trece peste refuzul acestora, “în mod excepțional”, dacă apreciază că adopția este în interesul copilului. Odată primit statutul de părinte adoptiv, nu se mai poate renunța decât în cazuri excepționale. În istoria adopțiilor din Suceava s-a înregistrat un singur caz de revocare a încredințării unui copil în vârstă de 7 ani și un caz în care o mamă adoptivă a solicitat desfacerea adopției, la un copil de 10 ani. Cererea nu i-a fost aprobată, ea a rămas în continuare mamă adoptivă, dar copilul a fost reintegrat în sistemul de protecție.
Astfel de cazuri, chiar dacă rare, sunt invocate ca argumente în favoarea adopțiilor la vârste foarte mici. Șansele copiilor mai mari de a avea părinți care să-i iubească, frați, surori sau un climat familial sănătos în care să se dezvolte sunt aproape nule. Deși peste 80 la sută dintre copiii din sistemul de protecție merg la școli normale și în jur de 15 copii sunt la studii universitare, la Suceava sau în alte universități din țară, nu-i vrea nimeni de fii sau fiice. După 3 ani sau cel mai târziu la 7 ani, intră în marea familie a celor ”crescuți de stat”.
