Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost găsit spânzurat în casa în care locuia singur, din ancheta preliminară a poliției rezultând că este vorba de o sinucidere, pe fondul unei depresii și al consumului de alcool. Macabra descoperire a fost făcută luni, în jurul orei 14.00. Tânărul de 20 de ani, M.S., din Râșca, a fost văzut ultima oară în viață de un unchi, care l-a condus acasă. Bărbatul a relatat că tânărul era băut, iar el l-a condus acasă luni, în jurul orei 12.00. Tânărul a fost găsit spânzurat cu un cablu electric de o grindă, în cerdacul casei.
Din relatările rudelor s-a stabilit că tânărul ar mai fi avut trei tentative de suicid în Italia, în perioada în care locuia cu părinții săi.
Din verificările preliminare polițiștii nu au identificat elemente care să aducă suspiciuni privind cauza morții. De altfel, a fost găsit și un bilețel în care tânărul a scris că îi pare rău pentru ce a făcut și că lasă durere în urmă.
Lămuriri suplimentare sunt așteptate în urma necropsiei efectuate de Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava.
Acest caz de sinucidere vine la mai puțin de o săptămână de la un caz asemănător și la fel de tragic. Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Suceava, a fost găsit spânzurat, miercurea trecută, într-un garaj din locuința familiei sale. Apropiații au relatat că tânărul era într-o stare psihică precară după ce se despărțise de tânăra cu care a avut o relație și cu care plănuia să se căsătorească.
Recent, la începutul acestei săptămâni, s-a mai înregistrat și un caz de tentativă de sinucidere, la un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Câmpulung Moldovenesc. Acesta a ajuns la spitalul din localitate cu simptome după ingerarea de pastile. Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbatul a luat 20 de pastile de Xanax, fiind într-o stare depresivă de aproximativ două săptămâni, după ce a divorțat de soția sa.