Ultima soluție

Minerii de la Crucea amenință că se blochează în subteran și intră în greva foamei

După trei zile și trei nopți de grevă, ortacii de la mina de uraniu de la Crucea nu au făcut nici un pas înainte în ceea ce privește revendicările lor
După trei zile și trei nopți de grevă, ortacii de la mina de uraniu de la Crucea nu au făcut nici un pas înainte în ceea ce privește revendicările lor

După trei zile și trei nopți de grevă, ortacii de la mina de uraniu de la Crucea nu au făcut nici un pas înainte în ceea ce privește revendicările care i-au determinat să inițieze acțiunea de protest.
Reprezentanții Ministerului Energiei și ai Ministerului Dialogului Social care erau așteptați ieri la Crucea nu au mai ajuns, iar noul termen avansat pentru continuarea negocierilor este ziua de joi, 29 ianuarie.
Între timp, o parte dintre liderii de sindicat de la Crucea și-au dat demisiile, conformându-se uneia dintre doleanțele minerilor. Petru Prahuza, președintele Departamentului 1 al Sindicatului Exploatare Preparare de la Crucea și Valentin Lăzăruț, președinte al Departamentului 3 al aceluiași sindicat, au preferat să renunțe la funcții după ce colegii lor i-au acuzat că au pactizat cu reprezentanții conducerii Companiei Naționale a Uraniului (CNU). Potrivit lui Mugurel Huțuleac, președinte al Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu din cadrul CNU și vicepreședinte al Federației Mine Energie, alte demisii sunt pregătite, dar totul depinde de voința fiecărei persoane. Demisiile urmează a fi validate în Colegiul de Conducere al sindicatului, asta dacă nu cumva cei în cauză și le vor retrage.
„Oamenii au dorit demisia șefilor sindicatelor în principal pentru că aceștia nu au făcut suficiente eforturi pentru mărirea salariilor. O parte din doleanțele lor sunt justificate, altele mai puțin. La Crucea sunt patru sindicate, dar din punctul meu de vedere cred că era mai bine să fie un singur sindicat pentru ca salariații să fie mai bine reprezentați. În ceea ce privește mersul acestei greve spontane pot spune doar că nu îi pot influența în nici un fel pe oameni. Aștept și eu rezultatul discuțiilor de joi și în funcție de acestea vom vedea ce se va mai întâmpla”, a arătat Mugurel Huțuleac.
În ceea ce-i privește pe greviști, aceștia spun că presiunile exercitate asupra lor în primele două zile pentru a renunța la protest s-au diminuat și au dispărut cu totul miercuri.
„Așteptăm să vedem ce vom obține la negocieri. În cazul în care nu va fi nimic concret suntem deciși să mergem până la capăt. Cel mai probabil ne blocăm în subteran și vom intra în greva foamei. De 15 ani suntem mințiți permanent și am ajuns la capătul răbdării. De exemplu, în luna decembrie angajații de la birouri au avut parte de măriri salariale de 700-800 de lei, în timp ce noi, care muncim în subteran în condiții dintre cele mai dificile, nu am primit nimic”, a arătat unul dintre mineri.
Directorul general al Companiei Naționale a Uraniului, Ioan Moraru, a menționat că o parte dintre revendicări nu pot fi satisfăcute decât prin modificarea unor legi, ceea ce intră în competența Guvernului.
„Protestul este pașnic și sperăm să se ajungă cât mai rapid la un consens pentru ca activitatea să fie reluată”, a precizat Ioan Moraru.
Greva spontană a ortacilor de la Crucea a început luni dimineață, iar în cele trei zile și trei nopți oamenii nu au părăsit sediul administrativ al societății, dormind în baie sau pe scări. Apă și hrană au primit parțial din fondurile sindicatului, dar și din surse proprii.

Recomandări

Sanitar-veterinarii au intrat din nou în grevă pentru nivelul de salarizare mai scăzut față de alte instituții

Salariații Arhivelor Naționale Suceava au intrat luni în grevă, pentru prima dată în istoria acestei instituții

Revendicările angajaților Arhivelor Naționale se referă la îmbunătățirea condițiilor de muncă și a condițiilor de păstrare a documentelor