Duminică, 27 iulie, în satul Pleșa din comuna Mănăstirea Humorului va fi inaugurată noua Casă Polonă, investiție realizată din fondurile Uniunii Polonezilor din România.
Deputatul polonezilor din Parlamentul României, Ghervazen Longher, a declarat că Noua Casă Polonă „va fi locul în care comunitatea poloneză va putea cultiva valorile transmise de înaintași – limbă, tradiții, cultură, care, în final, vor duce la păstrarea identității naționale”. Tot duminică se vor sărbători 110 ani de la consacrarea bisericii din localitate cu hramul „Sfânta Ana”. Membrii comunității locale, dar și oaspeții sunt așteptați la Sfânta Liturghie, după care vor avea parte de un program artistic pus în scenă de formații din zonă.
Manifestările de la Pleșa vin la o săptămână după cele de la Solonețu Nou, unde a fost inaugurată noua Casă Polonă, investiție de un milion de euro finanțată integral de statul polonez.
Evenimentul a avut loc în prezența episcopului romano catolic Petru Gherghel, care conduce Dieceza de Iași, a deputatului Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, a consulului Ambasadei Poloniei la București, Pawel Bogdziewicz, și a primarului comunei Cacica, Elena Boloca. La tăierea panglicii inaugurale au participat și oficialitățile județene, prefectul Florin Sinescu, respectiv președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor. La Solonețu Nou s-au sărbătorit 180 de ani de la întemeierea localității de către muntenii polonezi și 90 de ani de la înființarea parohiei romano catolice.