Tradiție de familie

5.000 de sarmale și 5.000 de sticle de apă minerală împărțite de primarul Sucevei

Primarul Ion Lungu și soția sa au împărțit pelerinilor 5.000 de sarmale și 5.000 de sticle de apă minerală

La fel ca în ultimii cinci ani, aseară, primarul Ion Lungu a împărțit, împreună cu familia, sarmale și sticle cu apă minerală pelerinilor veniți din diverse colțuri ale țării la hramul Sucevei.
“Pentru a păstra tradiția, împreună cu soția mea, am împărțit acestor pelerini veniți să se închine la moaștele Sfântului Ioan 5.000 de sarmale și 5.000 de sticle de apă minerală de 0,5 litri. Am încercat să oferim aceste produse cu precădere celor din Maramureș sau alte zone îndepărtate de Suceava, care au nevoie mai mare de ele”, a declarat șeful municipalității sucevene, Ion Lungu. Acesta a adăugat că și în acest an, pentru o bună desfășurare a evenimentului, Mănăstirea Sfântul Ioan a solicitat sprijinul primăriei pentru asigurarea ordinii și disciplinei pe traseul pe care vor fi scoase în oraș moaștele Sfântului Ioan.

Tradiție de familie: 5.000 de sarmale și 5.000 de sticle de apă minerală împărțite de primarul Sucevei

Recomandări

A început sărbătoarea ocrotitorului Cetății Sucevei, Sfântul Ioan cel Nou, palladium al Moldovei de peste șase veacuri