Eveniment

160 de meșteri populari participă la Târgul de Paște din Gura Humorului

Președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur
Președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur

Aproximativ 160 de meșteri populari, dintre care aproape jumătate copii, au participat, ieri, la cea de-a XI-a ediție a Târgului Meșterilor Populari din Gura Humorului, eveniment care are loc în incinta Muzeului Obiceiurilor Populare din acest oraș. Înainte de deschiderea oficială a târgului, participanții la acest eveniment, printre care s-au numărat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul din Gura Humorului, Marius Ursaciuc, și administratorul public al județului, Petru Luhan, au asistat la un scurt recital de cântece religioase. De remarcat faptul că anul acesta, pe lângă târgul meșterilor populari destinat „seniorilor”, a fost organizată și prima ediție a Târgului de Paște pentru copii, la care au participat reprezentanți ai școlilor populare din aproape tot județul.
După deschiderea oficială a târgului, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a vizitat standurile de prezentare a meșteșugarilor, a mângâiat o pereche de iepurași aflați în coșulețul unui copil de cinci ani și a legănat un bebeluș de șapte săptămâni așezat într-o covată. De asemenea, primarul din Gura Humorului, alături de directorul muzeului, Vera Romaniuc, conform obiceiului din fiecare an, au achiziționat câte două ouă încondeiate de la fiecare participant.
Trofeul Târgului a fost câștigat de Elena Ursachi din Slătioara Ca în fiecare an, un juriu de specialiști a ales, la finalul Târgului Meșteșugarilor, cel mai frumos ou încondeiat. Potrivit primarului Marius Ursaciuc, modelul de pe oul respectiv va fi refăcut pe un ou de dimensiuni mari care va fi amplasat în centrul orașului Gura Humorului.
Anul acesta, trofeul Târgului Meșterilor Populari din Gura Humorului i-a fost acordat meșterului popular Elena Ursachi, din Slătioara. De remarcat faptul că acesta a venit la târg împreună cu cel de-al patrulea copil al său, o fetiță de doar șapte săptămâni, care a stat alături de mama sa într-o covată din lemn.
Juriul a mai decis acordarea a cinci premii pentru revigorarea tradiției, care au revenit meșterilor populari Maria și Ion Gorban, din Măgura, Ulma, Valeria Popescu – din Brodina, Simona Popescu din Falcău, Brodina și Elena Torac din Brodina.
Taxiuri Hipo Romantic de la Voroneț la Mănăstirea Humorului Începând de ieri, humorenii, dar și turiștii care vizitează această zonă au posibilitatea de a se plimba cu două trăsuri trase de cai. Acestea au primit autorizație de taxi, iar cei interesați pot face călătorii, contra cost, pe traseul Voroneț – Mănăstirea Humorului. Plimbările cu trăsurile fac parte din cadrul unui proiect numit „Taxi Hipo Romantic”.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, numărul trăsurilor ar putea fi suplimentat dacă numărul celor care vor să se plimbe cu un „taxi hipo romantic” va fi mare.

Prima ediție a Târgului de Paște pentru copii
Prima ediție a Târgului de Paște pentru copii
Humorenii, dar și turiștii care vizitează această zonă au posibilitatea de a se plimba cu două trăsuri trase de cai
Humorenii, dar și turiștii care vizitează această zonă au posibilitatea de a se plimba cu două trăsuri trase de cai
Eveniment: 160 de meșteri populari participă la Târgul de Paște din Gura Humorului

Recomandări

Mii de oameni s-au bucurat de preparatele tradiționale și de muzica populară autentică, la Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”

Nume mari ale folkului românesc, pe scena Târgului Național de Muzică Folk „Vasile Mardare”, ediția a X-a, la Gura Humorului

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”
Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Aproape 100 de producători și meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava
Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava