Ronnie e neschimbat

Iubitorii snooker-ului știu foarte bine că jucătorii mari și foarte mari din acest sport au în marea lor majoritate probleme cu capul. Chestiunea poate părea celor nefamiliarizați cu snooker-ul oarecum inexplicabilă, plecând de la complet greșita premisă că nu-i mare șmecherie să dai cu bățul în bilele alea până le vezi băgate în buzunarele mesei. Ei, aici e aici. Ca unul care urmărește de vreo douăzeci și ceva de ani acest absolut minunat sport, pot să vă spun că e chiar mare inginerie să le bagi, dar încă mai greu decât introdusul în găurile alea este să poziționezi după lovitură bila aia albă astfel încât să poți executa și următoarea lovitură. De fapt, cam asta e toată știința jocului ăstuia. Iar calculele pe care trebuie să le facă jucătorul pentru o lovitură sunt fizică pură, combinată cu multă matematică. Intră în calcul direcția, efectul, intensitatea loviturii propriu-zise, frecarea de plușul mesei, tăria reculului din mantă ori din contactul cu celelalte bile, căutat sau doar accidental ori inevitabil. De aici se poate lesne deduce că în timpul unui meci, care poate dura cam o oră, dacă e vorba de anume gen de turnee ori de primele tururi în altele, până la 8, 10 sau chiar 12 ore, când vorbim de etapele superioare în competițiile majore, consumul nervos este fantastic. Și nu poate să nu lase urme. De aceea, unii jucători se retrag cât sunt sau par a fi în deplină putere, iar alții se târâie până la vârste chiar serioase (50 de ani sau mai mult, cum e cazul lui Jimmy White) fără însă a mai face mari performanțe. La Ronnie O’Sullivan, de departe cel mai mare talent din istoria acestui sport, problemele cu capul sunt vechi și complexe. Genialul jucător este dublat de un dezechilibrat total, astfel încât după un 6-0, cât i-a dat lui Marco Fu marți, nu miră pe nimeni că joi a luat-o, fix cu 6-1, de la Mark Allen. Ei, dar tocmai de asta îl iubim atât de mult, deoarece acum, în 2018, face exact la fel cum o făcea și acum 20 de ani, adică e neschimbat în dezechilibrul lui!