Doru POPOVICI

Dintre nenumăratele calificative prin care am putea caracteriza campionatul nostru de fotbal, printre cele mai potrivite cred că s-ar număra „bizar”, „haotic”, „anapoda” ori „halucinant”, asta la o primă caracterizare, şi doar prin prisma rezultatelor, că dacă ar fi să intrăm în profunzimea fenomenului, nu ne-ar ajunge atributele din tot DEX-ul. Până alaltăieri, am avut un lider, Dinamo, al cărui argument pentru şefia clasamentului era că înscrie mereu mai multe goluri decât adversarul. Altfel spus, proştii din apărare sunt salvaţi de deştepţii din atac. Numai că e de ajuns un singur puseu de prostie şi al celor din atac pentru a-ţi da seama că nici ăştia nu-s aşa de deştepţi pe câte ni se spune. Timp în care prostia fundaşilor rămâne constantă. Foarte curios e că Andone, cel care stârnea senzaţie acum vreo trei-patru ani, după una din multele sale plecări de la Dinamo, cu declaraţia că s-a săturat de „fotbalişti vopsiţi”, se preface a nu observa că unul din cei mai vopsiţi în modul cel mai grosolan cu putinţă (mai ceva decât Rădoi, să spunem) este numitul Moţi. Chestia cu vopsitul poate ţine la fraieri. Adică iei maimuţoiul de care vrei să scapi, îl prezinţi ca pe salvatorul planetei, montezi vreo două-trei faze în care tăntălăul (din greşeală, evident) s-a descurcat cumva, mai minţi că ai oferte de la paişpe cluburi (în moţ cu Milan şi Chelsea) turbate să-l cumpere, iar dacă găseşti pe unul destul de fraier, gen Becali, poate scapi de panaramă. Aşa a fost şi cu Moţi, pentru care a pus botu’ Siena, un fel de Buzău al Italiei. Dar dacă nici la Siena nu-l ţin ăia decât 3 etape, înseamnă că marfa-i proastă, un fel de chinezărie. Repet: numai un fraier poate da banii pe aşa ceva. Dar să nu-mi spuneţi mie că Andone, o legendă care a jucat chiar pe postul lui Moţi şi care a mai şi lansat chestia cu „vopsiţii”, nu-şi dă seama că ăla e o murătură. Vopsită. De ce-l foloseşte? Probabil, ba chiar sigur, fiindcă acţionarii lui Dinamo caută alţi fraieri cărora să le vândă nu o rezervă, ci un titular care, nu-i aşa?, se pregăteşte în linişte pentru Champions’ League. La fel ca la Dinamo, şi la Cluj era linişte, după debutul cu succes în Ligă. Liniştea însă pare a nu prii românilor. Dovada? Păi, balamuc mai mare decât la Vaslui aţi pomenit? Cu antrenorul gonit (ba chiar, temându-se de mardeală, şi-a „tras” bodyguard) cu fotbaliştii antrenându-se pe ascuns, cu altul, cu patronul înjurându-i şi la victorie, iată-i câştigători chiar în faţa liderului. Ştiţi vreun campionat comparabil cu al nostru? În care liniştea aduce dezastrul iar balamucul victoria?