Doru POPOVICI

Snopul de arbitraje catastrofale de la Campionatul Mondial nu putea să nu facă pui. Exact după cum estimam încă de atunci, pilda proastă de acolo se constituie acum într-o perpetuă justificare a oricărui arbitraj prost, la noi sau aiurea, pe principiul că „dacă la World Cup se întâmplă aşa ceva, de ce nu se poate la fel şi într-un campionat oarecare?” Ce, proştii noştri e musai să fie mai breji decât proştii planetari? Undeva, totuşi, am greşit. Iată unde: când pronosticam un val de arbitraje dezastruoase, aveam în vedere doar partea penală, adică mă refeream la probabilele aranjamente, la meciurile cu scorul stabilit cu trei zile înainte, la campioanele desemnate nu prin joc, din steag şi fluier, la echipele retrogradate cu aceleaşi ustensile. Nici măcar o clipă nu mă gândisem că pot fi şi arbitraje de-a dreptul cretine, nu cu intenţie, ci doar din prostie, incompetenţă şi eventual deranjamente la nivelul percepţiei (văz, auz) dacă nu cumva chiar la nivelul neuronului (că mai mulţi, de unde?). Am văzut atâtea atrocităţi, încât „măcel” a ajuns o vorbă lipsită de conţinut în raport cu ceea ce sunt în stare arbitrii noştri. Pentru că ce altceva decât măcel este atunci când în loc de penalty jucătorul faultat grosolan în careu primeşte... galben pentru simulare!? ... Iar apoi e scos pe targă, înlocuit şi află că urmează să stea pe tuşă mai mult de o lună! E ceea ce a păţit Clujul. Dar asta e glumă pe lângă prestaţia lui Colţescu. Atunci când a fluierat penalty pentru Brăneşti, mi-a venit în minte chestia aia, că „în Anglia dacă ar fi asemenea fază, nici un singur arbitru din 1000 nu ar fluiera nimic”. Mai apoi, m-am corectat: nicăieri în lume, în galaxie, în Calea Lactee. Însă fiindcă nu există limite, Colţescu a ţinut să se întreacă pe el însuşi, dând unul şi Stelei, mai al naibii: ăia doi nici nu se atinseseră! În asemenea situaţii, n-ai cum să-l bănuieşti pe idiot că e hoţ, ci doar idiot. Numai că n-ai voie să-i spui aşa, că omu’ e sensibil, cică a vrut chiar să se sinucidă după altă tărăşenie asemănătoare. De ce n-a finalizat lucrarea, nu ştiu. Dar ştiu precis că ăia bătuţi de gândul sinuciderii stau rău cu neuronul (că mai mulţi, de unde!?). La un campionat ca al nostru, bolnav de toate alea, poate că asta şi trebuie: arbitrii bolnavi psihici. Colţescu nu a făcut o „eroare umană”. El este una.