Lucian AVRAMESCU

Dragnea a devenit, încă o dată, cel mai frumos şi mai puternic bărbat al României, eclipsându-i pe Făt Frumos şi Greuceanu. N-am vizionat, miercuri, ”dezbaterea” moţiunii, fiind mai toată ziua plecat, dar am prins ceva reluări seara. Splendoare. Mai ales după ce turma de mioare dresate a PSD, cu biluţele la vedere, a executat dansul din buric al votului. Marele câştigător trecea cu un zâmbet înalt printre supuşi, îşi abandona superior mâna într-o altă mână, electrizată de atingere, mângâia un cap şi se lăsa pupat de toată feminitatea umezită din sală. O divă în roşu, lungă ca o viespe, s-a aplecat cu o cabrare peste scaunele din faţă şi l-a apucat cu braţele peste gât, de gândeai că-l sugrumă de patos. Frumosul din Teleorman s-a lăsat pupat lung, spre disperarea altor feminine care nu apucaseră, în înghesuială, atingerea care face cât cinci orgasme financiare. Dragnea a fost Cezar, Alexandru Macedon, Atilla. A fost soarele, luna, promisiunea dezmierdării în insule exotice, solstiţiul de vară. Ce-şi poate dori mai mult de la viaţă un bărbat bogat din toate punctele de vedere? Miercuri a fost ziua lui de naştere şi renaştere, o renaştere prin cezariană, în care fătul politic a ieşit iar, lat, umeros şi la cravată, după oarece uzură, ca o chiflă aburindă din cuptorul cu pâini.
Grindeanu, partea inculpată a PSD şi scoasă afară cum scoţi o măsea stricată (cineva, răutăcios, spune că Dragnea le are pe toate stricate, dar ce contează, sub smalţul strălucitor al victoriei, dacă vrea îşi pune toţi dinţii de aur!), Grindeanu, deci, şi-a menţinut vitejia lui pentru mulţi inexplicabilă şi pleacă la Timişoara să-şi vadă familia. Altfel, va rămâne la post până când Dragnea îşi va alege un alt Grindeanu, mai supus, cu toate că e greu de crezut, la cât de docil a fost cinci luni bănăţeanul. Noroc că în al 12-lea ceas s-a trezit în el o vitejie care-l scrijeleşte adânc în mintea multora. A ratat, din păcate pentru el, faza cu pupături. Pupăturile de partid au fost, ca întotdeauna, nedrepte şi exclusive. Îl va pupa mama, la Timişoara, fericită să-l afle fără zgârieturi la vedere şi, relativ, întreg.
Imagine din nou cu Dragnea trecând printre mătănii. Poporul PSD (cel din Parlament), se apleacă în valuri, ca pe stadion, când adie prin pleajmă alizeul şi crivăţul Dragnea. La unii se uită lung şi aceştia, vreo doi, primesc privirea ca pe un glonţ care-i străpunge în boaşe. Zâmbetul superior a trecut de ei. Cine va intra în camera de gazare a partidului, cine va respira aerul îmbelşugat al vacanţelor răsplătitoare? Unii mureau, cică, executaţi din ordinul lui Stalin, strigând ”Trăiască Stalin!” Marele mustăcios (ăsta e totuşi, micul, să nu insultăm proporţiile!) asista, de după un geam, la execuţii, şi se amuza câinos. Istorie…
Partidul, zice Dragnea, ”a ieşit întărit”. Stând cu mâna în buzunar, o fi pipăit el ceva, dar cred că-i o confuzie. Partidul a ieşit fleşcăit rău. Dacă ar avea mâine loc alegeri, fleşcăiala s-ar vedea desenată pe tabele.
P.S.
Ca un consort legitim, scos la plimbarea victoriei, Tăriceanu a râs şi el cu o dantură care se vede cât toată gura, de-a latul, până-n măseaua de minte, şi s-a lăsat pozat de priviri încurajatoare. Chiar dacă dantura lui Călin e mai cuprinzătoare decât scorul electoral al partidului, s-a simţit vrednic de victorie şi a mărşăluit, în rimă cu Dragnea, printre ai lui, dar ca supus şi ca adjunct. Nimeni nu l-a pupat, ceea ce înseamnă că ministresele lui sunt mai casnice şi mai puţin exuberante. Pupăturile au mers spre o singură ţintă, iar dacă rămâi la această imagine îngustă, ai zice că România se cheamă Dragnea.