Proiecte

Promovare cu sprijinul italienilor

Consiliul Județean Suceava intenționează să inițieze un proiect, împreună cu autoritățile din regiunea italiană Abruzzo, prin care să promoveze siturile naturale din județ.
Președintele administrației județene, Gavril Mîrza, a declarat că proiectul va fi realizat prin Asociația Suceava – Abruzzo, iar valoarea lui ar fi de aproximativ 400.000 de euro.
Mîrza a explicat că prin această inițiativă se dorește realizarea unei promovări mai intense a rezervațiilor naturale din județ, precum și luarea unor măsuri de conservare și protecție a acestora.
Potrivit spuselor președintelui CJ Suceava, prin proiect vor fi promovate siturile naturale din județ stabilite printr-un ordin al Ministerului Mediului, respectiv Parcul Național Călimani, Făgetul Dragomirna, Fânețele seculare de la Frumoasa și Ponoare, Pădurea Zamostea – Lunca, Pietrosul Broștenilor – Cheile Zugrenilor, Rarău – Giumalău și Piatra Țibăului – Cîrlibaba.
Gavril Mîrza a spus că proiectul ar urma să se deruleze pe o perioadă de trei ani, și va fi promovat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu.
Proiectul vizează conservarea siturilor naturale „Avem în vedere ca în promovarea acestor rezervații să îi implicăm și pe reprezentanții acestor zone. Am luat decizia de a promova aceste rezervații pentru că ele trebuie să fie mult mai cunoscute atât de cei din țară, cât și de turiștii străini”, spune Mîrza, care a mai precizat că unul dintre obiectivele principale ale proiectului este conservarea mediului natural existent în toate zonele menționate anterior.
El a declarat că administrația județeană intenționează să promoveze mai mult aceste zone naturale atât în țară, cât și în străinătate.
Președintele Consiliului Județean a adăugat că realizarea proiectului se va face și cu sprijinul partenerilor din regiunea Abruzzo, care vor veni cu specialiști în domeniul mediului.

Recomandări

Șoldan anunță că în pasul Stânișoara se vor construi un „Turn al Talienilor” inspirat din Columna lui Traian, o poartă tradițională și o parcare

Elevi ai Colegiului „Eminescu” și ai Clubului Copiilor Fălticeni, câștigători la un concurs de ecologie și protecția mediului

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță

La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță
La Fălticeni, „O lume mai curată, o lume mai bună” – o lecție de ecologie, solidaritate și speranță