Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 11 mai 2015 - Anul XX, nr. 106 (5918)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   11 imagini |   ø fişiere video

Atelier de weekend

Pictură în aer liber la Feteşti, de Ziua Europei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Grupul artistic independent „Domino” a marcat Ziua Europei printr-un atelier de pictură în aer liber, care s-a desfăşurat sâmbătă la marginea satului Feteşti, în partea de sud a comunei Adâncata.

 

Patru pictori suceveni şi-au instalat şevaletele la marginea satului Feteşti

Patru pictori suceveni (trei membri ai Grupului artistic independent „Domino”, Iosif Csukat, Iulian Dziubinski şi Tiberiu Cosovan, şi invitatul lor, artistul plastic Anghel Vasile Siminiuc) şi-au instalat şevaletele de Ziua Europei (9 mai - zi în care, în urmă cu 65 de ani, într-un demers menit să stingă rivalităţile de după război, s-au pus bazele unei construcţii economice şi politice care să garanteze pacea şi dezvoltarea europeană) la marginea localităţii Feteşti, unul din cele trei sate componente ale comunei Adâncata.

Dacă anul trecut cei patru artişti au marcat Ziua Europei expunând împreună la Casa Prieteniei din municipiul Suceava (în expoziţia cu genericul „Interferenţe etnice bucovinene”), anul acesta au organizat o escapadă în afara oraşului pentru a prelua pe pânză pulsul viu al naturii.

Grupul artistic independent „Domino”, care l-a avut ca invitat la o întâlnire anterioară (organizată pe strada „Ileana Bardă”, pentru a-i aduce un omagiu „Doamnei Gri”), pe pictorul Konstantyn Ungureanu BOX, l-a provocat de această dată pe Anghel Vasile Siminiuc să părăsească intimitatea umbrită a atelierului personal pentru o şedinţă creativă în plin soare, în aer liber.

 

Înveşmântat în lumina crudă de Florar, peisajul s-a oferit cu generozitate privirii

Alegându-şi un loc pentru instalarea şevaletelor la marginea satului Feteşti, de unde se deschidea o largă perspectivă atât asupra platoului pe care se află imaşul satului, cât şi asupra unei păduri de foioase (pe care silvicultorii au despărţit-o de imaş printr-o limbă de teren accidentat artificial, pentru ca vitele şi ovinele să nu aibă acces), cei patru artişti şi-au ales fiecare secvenţele de peisaj orientându-se în direcţii diferite.

Înveşmântat în lumina crudă de Florar, peisajul s-a oferit cu generozitate privirii sub cerul senin de deasupra, cer care s-a conjugat cu „cerul interior” dinăuntrul fiecăruia.

Aşa că, secvenţele decupate din natură s-au încărcat cu vibraţia cromatică a momentului executării lucrărilor, vibraţia vie a lucrului în plein air, lipsită de artificialitatea din atelier din care transpare, întotdeauna, o anumită doză de falsitate.

Şi cum „adevărata linişte - aşa cum spunea cineva - este liniştea care cântă”, de Ziua Europei, la Feteşti, am auzit cum cântă cucul. „Cântă cucul / Bată-l vina / De răsună Bucovina”, vorba cântecului, dar cântă acum într-un alt context. Cel în care „Interferenţele etnice bucovinene” (genericul expoziţiei organizate anul trecut de Ziua Europei) stau sub deviza Uniunii Europene: „Unitate în diversitate”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pictură în aer liber la Feteşti, de Ziua Europei.
 Vizualizări articol: 1743 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Pictură în aer liber la Feteşti, de Ziua Europei3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei