Anton Costîn sau împăcarea prin culoare

La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava a avut loc, cu câteva zile în urmă, vernisajul expoziţiei personale de pictură a artistului plastic fălticenean Anton Costîn.

Un „colorist remarcabil”, care reuşeşte să surprindă „trăirea interioară a personajelor” portretizate

Expoziţia, care etalează un număr de 70 de lucrări realizate cu vopsele acrylice, aliniază nu mai puţin de 40 de portrete, din care cele mai multe, aşa cum a remarcat la deschidere artista plastică Lucia Puşcaşu, preşedinta Uniunii Artiştilor Plastici - Filiala Suceava, sunt „portrete ale cunoştinţelor, rudelor şi colegilor de breaslă”.

Lucrările, realizate toate în acest an, relevă calităţile unui „colorist remarcabil”, care reuşeşte să surprindă „trăirea interioară a personajelor” portretizate.

O expoziţie care, aşa cum a spus pictorul Adrian Bocancea, cel care a prezentat manifestarea, s-ar fi putut numi „Împăcare”, pentru că, prin expunerea portretelor şi a unor scene de vernisaj, Anton Costîn aduce în perimetrul galeriei sucevene figuri de colegi cu care a avut deseori dispute şi cu care relaţiile s-au diluat.

Un „pasionat şi talentat portretist”

Vechiul şi constantul prieten Adrian Bocancea, care l-a asistat cu o zi în urmă la panotare şi şi-a asumat la vernisaj rolul de prezentator, a glosat pe tema prieteniei ca „nemaipomenită regulă de viaţă”, circumscriind într-o „concisă carte de vizită” activitatea artistică a lui Anton Costîn, care, „în afluxul unor curente artistice”, aflux provocat de „fluviul postmodernismului”, îşi urmează neabătut „calea liniştită şi aurită”, consolidată pe fundamentul a ceea ce a învăţat temeinic şi serios („desen, compoziţie, armonie, echilibru...”).

Remarcând originalitatea subtemei scenelor de vernisaj, dar apreciind şi studiile de nud („cu ductul liniei care subliniază volumele”) cu care artistul şi-a rotunjit desfăşurarea expoziţională, Adrian Bocancea a conturat profilul de „pasionat şi talentat portretist” al artistului fălticenean.

Artistul „surprinde ceea ce au mai intim personajele sale”

Dacă Luiza Barcan scria, cu mai bine de zece ani în urmă, despre un „Autoportret cu ciudă” pe care Anton Costîn l-a interpus între peisaje şi nuduri („o viziune asupra lui însuşi, plină de umorul ce-l caracterizează din plin”), prin seria figurilor de acum, pe care Adrian Bocancea propune să o intitulăm „Împăcare”, artistul (care de data aceasta nu s-a mai autoportretizat) „surprinde ceea ce au mai intim personajele sale”.

În încercarea sa de a se autodepăşi, el îşi mobilizează „gândul, raţiunea şi înţelepciunea” în procesul artistic.

Anton Costîn, care, aşa cum a precizat prof. Constantin Bulboacă „parcă are ceva din duritatea lui Gauguin”, ascunde în spatele acestei „aparenţe de asprime şi duritate” un candid „suflet de visător”.

*

Mărturisind că are un „dar special” de a-şi face vrăjmaşi, Anton Costîn, căruia Adrian Bocancea i-a recunoscut calitatea de „fin analist al figurii umane”, întinde prin această expoziţie o mână prietenească celor cu care a intrat în dispută şi încearcă o împăcare prin culoare.