Narcis SIRETEANU

Ăştia de la formaţia Holograf reprezintă un caz clasic de ratare românească. Frumuşei, cu olecuţă de talent pe ei şi cu un lider carismăticuţ, s-au lansat şi aşezat frumos în aria urechilor noastre. Că nu e unul printre noi să nu fi fredonat o bucăţică de-a lor.

Dar apoi, după entuziasmul începutului, s-au complăcut în propria scăldătoare umplută cu succes căldicel. Fericiţi că-i iubesc şi fetele din Dolj, şi cele din Alba, ca să nu mai vorbim de rasatele din judeţul Vaslui, fericiţi că apar pe coperta revistelor lucioase, holografii şi-au zis în barbă că mai binele e duşmanul binelui.

Nici un efort n-au făcut pentru a scoate capul în lumea medie sau mare a rockului mondial, nici un deşt nu au mişcat pentru a ieşi peste graniţa acestui cerc al micro-succesului. Lălăiau câte o chestioară uşurică, sumar orchestrată, şi se mulţumeau că o reluau până la limita nervilor alde Morar şi Buzdugan, pe posturile de radio. „Ţi-am luat un ineeel! Mare cât o roată de Dusteeer!”

Ce-ar fi trebuit să facă, din respect pentru micul lor har? Să încerce să îşi scoată muzica peste hotarele ţării noastre, asta ar fi trebuit. Să compună o operă rock, să scoată un album experimental, să cânte în deschidere la concertele formaţiilor străine. Să-şi editeze albumele şi în engleză, cum făceau maghiarii de la „Omega”, de exemplu. Să muncească până le pleznesc băierele inspiraţiei. Să se retragă în munţi şi să revină, peste nouă luni, cu o nouă creaţie, care să ne lase perplecşi de admiraţiune.

N-au făcut-o. Din lene, din prea mult privit în oglindă, din „lasă că e mai comod aşa”. Acuma, văd că au scos un nou album, ceva cu o vedere trimisă de la Costineşti. Şi la fel îl promovează: din Oradea la Buzău, de la Dej pân`la Bacău.

Degeaba! Costineştiul nu mai înseamnă nimic. Acuma lumea merge pe litoralul grecesc, francez sau belgian. Sau bulgăresc, în cel mai naşpa caz.