Narcis SIRETEANU

Duminică am fost cu nişte prieteni la meciul de fotbal de primă ligă dintre echipele fanion ale vecinilor noştri din Iaşi şi Botoşani. Ştiu ce gândiţi despre mine, oarecum pe bună dreptate: că mă prostesc pe măsură ce îmbătrânesc. Dar am vrut să le demonstrez unor prieteni sceptici veniţi din Belgia că nu vorbesc în vânt. Fiindcă le-am spus, înainte de fluierul de start, că o să câştige Botoşaniul. La fel cum, cu o săptămână înainte, le zisesem că Iaşiul n-o să piardă în deplasare, cu echipa Steaua.

Am avut dreptate, în ambele cazuri. Prietenii mei mă priveau cu evlavie, ca pe un ghicitor care-şi ratează cu seninătate talentul. Dar eu, modest cum mă cunoaşteţi, le-am replicat cu simplitate că am intuit deznodămintele, doar pentru că viaţa este bazată pe raţionament şi calcul matematic.

Ambele meciuri, în opinia mea, au avut la pornire nişte premise certe. Premise de care se ştie în sectoarele româneşti de vârf, fără să intervină vreun factor legal să le anuleze. Pentru că la mijloc sunt bani în cantităţi uriaşe. Care pot fi câştigaţi uşor, prin mecanismul pariurilor. Bani care apoi ajung la şmecherii societăţii româneşti.

Steaua nu murea dacă pierdea două puncte în faţa ieşenilor cu care întreţine o frumoasă prietenie, parafată la transferul atacantului Golubovici. Şi-apoi, la Iaşi s-a oploşit Prunea, un jucător de table care ştie foarte multe despre cum se învârt babaroazele unui meci de fotbal.

Cu echipa din Botoşani a fost alt scenariu. Probabil că în retur Iaşiul va câştiga în deplasare, ceea ce va însemna o altă lovitură la pariuri.

Aşa că, acei care cunosc rezultatul pariază pe rezultat exact, la pauză şi la final. Ceilalţi, dau din buze. Singurii fraieri de la un astfel de „spectacol” sunt spectatorii. Cei care, la finele meciului de pe Steaua, oftau ori fluierau a pagubă. Şi ceilalţi care, după fluierul final al arbitrului de pe stadionul din Iaşi, urlau ca nişte imbecili ce sunt:

- De-mi-si-a! De-mi-si-a!