Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni găzduiește sâmbătă, 8 mai 2010, un concurs național de eseuri și desene pe teme de istorie adresat elevilor de clasele VII-XII.
„9 Mai în istoria Europei” este tema competiției de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, concurs ce se desfășoară pe patru secțiuni, trei de eseuri și una de grafică. Scopul proiectului vizează creșterea interesului tinerilor pentru studiul istoriei moderne și contemporane a Europei.
Stimulând documentarea, cercetarea personală și creativitatea, proiectul își propune să dezvolte reflecția personală a tinerilor asupra unei perioade istorice a cărei problematică ocupă un loc însemnat în istoriografia universală.
Concursul de desen și alte forme de artă grafică se adresează elevilor înscriși în clasele VII-XII. Participanții vor realiza desene, colaje, afișe.
Tot sâmbătă, Colegiul „Mihai Băcescu” va găzdui simpozionul național „Între Orient și Occident – România în timpul celui de-al doilea Război Mondial”. Organizatorii evenimentului sunt Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de istorie-geografie, Catedra de Istorie și Relații Internaționale, Comunitatea rușilor-lipoveni din România.
Organizatorii simpozionului își propun editarea unui volum cuprinzând comunicările prezentate, identificarea unor probleme din domeniul istoriei, care frământă încă comunitatea științifică europeană, pentru a fi dezbătute într-o serie de manifestări științifice prin implicarea unui număr tot mai mare de istorici români și străini. Simpozionul se va desfășura pe patru secțiuni.
Competiție
9 Mai în istoria Europei, concurs național la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni
