Acțiune

81 de permise reținute și sancțiuni de peste 500.000 de lei, în timpul controalelor rutiere din zilele vacanței de 1 Mai

Poliția în control
Poliția în control

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere nedorite, produse din cauza vitezei excesive și a consumului de alcool, polițiștii au derulat în perioada 27 aprilie-1 Mai o acțiune pe drumurile naționale. Acțiunea a fost organizată de Serviciul Rutier din cadrul IPJ Suceava, împreună cu formațiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești. Au fost vizate anumite segmente de drum, pe care se manifestă de obicei depășirea regimului legal de viteză, precum și zone în care au fost constatate multe abateri în ceea ce privește conducerea sub influența alcoolului. În cadrul acțiunii au fost constatate în total 16 infracțiuni, fiind aplicate 987 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 508.187 lei. Polițiștii au reținut 81 permise de conducere, din care 31 pentru viteză peste limită, 7 pentru consum de alcool, iar 43 pentru alte abateri. În timpul controalelor au fost retrase 24 de certificate de înmatriculare, din cauza lipsei Inspecției Tehnice Periodice, lipsă RCA sau aplicarea unor folii neomologate.
Astfel, în timpul serii de sâmbătă, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Bălcăuți a oprit pe un drum comunal din comuna Zamostea un moped înregistrat, condus de un localnic de 27 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. Pe numele său s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Luni la prânz un echipaj din cadrul Poliției Orașului Salcea a oprit pentru control, pe DN 29, autoturismul condus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Dumbrăveni. Întrucât acesta mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii deconducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Un tânăr de 25 de ani din comuna Voitinel a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, în comuna Marginea, cu viteza de 122 km/h. El a fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării.
Marți seara, în jurul orei 23.10, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Vama a oprit pe DJ 176, în comuna Moldovița, un autoturism condus de o localnică de 43 de ani. Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care la spital i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.Femeia s-a ales cu un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Recomandări

Tânăr de 23 de ani, înregistrat de radar cu 152 de km/h în localitate, pe o porțiune pe care circulau și copii

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Suceava stă mai bine la capitolul mortalitate în accidente rutiere în acest an. Iașiul și Clujul au ajuns în fruntea clasamentului negru

Polițiștii au stabilit nota de plată în amenzi pentru un șofer beat, care făcea drifturi în centrul Sucevei