Aproape un sfert din energia termică produsă de Bioenergy, cumpărată de Termica și trimisă apoi către locuințele sucevenilor racordați la sistemul centralizat de termoficare se pierde în pământ. Directorul societății de termoficare a Sucevei, Ovidiu Dumitrescu, a spus ieri, la ședința lunară cu conducerea asociațiilor de proprietari, că numai în luna ianuarie 8.000 de gigacalorii s-au pierdut pe traseu, până a ajunge la consumatori, pierderile regăsindu-se în balanța financiară a societății de termoficare.
„Noi am cumpărat în luna ianuarie energie termică de 28.532 gigacalorii de la Bioenergy, ceea ce ne-a costat peste 4 milioane de lei, și am vândut o cantitate de energie termică de numai 20.701 gigacalorii. Practic, 8.000 de gigacalorii s-au pierdut prin rețelele de transport și distribuție pe care le exploatăm, dar care nu sunt ale Termica, adică nu le putem noi înlocui”, a explicat Ovidiu Dumitrescu.
Înlocuiri de conducte de termoficare, în această vară
Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, a spus că problema ridicată de directorul Termica este una arhicunoscută, dar că rezolvarea acesteia nu poate fi făcută decât cu un efort financiar imens. Chiar și așa, există demersuri pentru remedierea parțială a unora dintre probleme.
„Anul acesta am prins 20 de miliarde lei vechi să facem reparații. Zilele viitoare scoatem la licitație lucrări de modernizare și de înlocuire a rețelelor de utilități care deservesc cinci puncte termice. Dar asta e o picătură într-un ocean. Ca să reabilităm toate rețelele de termoficare, din care unele au o vechime de 60 de ani, ne trebuie 50 de milioane de euro”, a explicat Lungu.
Din păcate, fondurile pentru problemele de infrastructură mari, care cuprind reabilitarea rețelelor termice, pe care vrea să le acceseze și municipiul Suceava, nu sunt încă negociate la Bruxelles. În cel mai bun caz, acestea ar putea fi cunoscute din luna mai, ceea ce ar permite depunerea de proiecte, dar nu și punerea lor în practică din acest an.