Cele 72 de apartamente din noile blocuri ANL construite în ansamblul Privighetorii din cartierul Burdujeni vor avea locatari în ziua alegerilor.
Primarul de Suceava, Ion Lungu, a anunțat, ieri, în conferință de presă, că familiile de tineri care au repartizată o locuință în unul dintre cele patru blocuri noi vor primi cheia acesteia în data de 1 iunie. Simbolic, aceasta este ultima zi din actualul mandat al primarului Ion Lungu. Cheile primelor apartamente finalizate în ansamblul Privighetorii au fost înmânate tot de Ion Lungu, la începutul mandatului, în septembrie 2004.
Cele patru blocuri vor fi recepționate săptămâna viitoare, în ziua de 13 mai, iar la ultima ședință a Consiliului Local din acest mandat, în data de 29 mai, se va parafa repartiția apartamentelor către cele 72 de familii selectate.
Conform criteriilor de ierarhizare a solicitanților de locuință ANL, punctaj mare au avut cei care locuiesc cu chirie, cei care locuiesc în comun, cu o suprafață mai mică de 8 metri pătrați pe locatar, cei căsătoriți care au mulți copii, cei care au depus o cerere pentru locuință de mai mult de 3 ani, persoanele cu studii superioare, tinerii crescuți în orfelinate și cei care au adoptat sau adoptă copii. De asemenea, contează și starea de sănătate a solicitantului sau a membrilor familiei sale, dacă o eventuală boală de care acesta suferă necesită însoțitor sau o cameră în plus.
Cei care împlinesc 36 de ani înainte de 1 iunie a.c., tăiați de pe listă
Lista celor care vor primi locuință în data de 1 iunie, aprobată în luna martie a acestui an de consilierii locali, poate suferi modificări dacă vreunul dintre solicitanți și-a cumpărat sau și-a construit între timp casă, dacă și-a schimbat serviciul sau dacă împlinește 36 de ani înainte de ziua în care ar trebui să primească cheia apartamentului.
Conform criteriilor-cadru de repartizare a unei locuințe pentru tineri, destinată închirierii, titularul cererii de repartizare trebuie să fie în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii și să nu depășească 35 de ani la data repartiției.
Pot primi un apartament ANL în Suceava și tinerii care lucrează în localitățile limitrofe municipiului, pe o rază de maximum 10 km, dar numai dacă fac dovada că au domiciliul stabil în oraș de cel puțin 1 an.
Următoarele locuințe construite pentru tineri prin ANL vor fi în zona Metro, în două blocuri în spatele stației Petrom, circa 80 dintre acestea având șansa de a fi finalizate până la sfârșitul anului 2008.
În vederea repartiției din luna martie, și-au actualizat dosarele pentru obținerea unei locuințe 324 de tineri suceveni.
Trei tineri au împărțit prima poziție cu câte 66 de puncte, iar circa 50 de persoane au fost departajate în funcție de vechimea cererii. Ultimul solicitant de pe lista aprobată a întrunit 30 de puncte.
Iată lista celor 72 de beneficiari și punctajul obținut
- SIDORIUC LĂCRĂMIOARA 66p
- ZLOTARIU MARINELA LAURA 66p
- PETRARIU VIOREL 66p
- GEORGESCU ADRIAN 65p
- TOMEGEA CONSTANTIN 60p
- FLORESCU VALENTIN VASILICĂ 60p
- COJOCARIU LOREDANA ECATERINA 58p
- LĂMĂȘANU ANCA 58p
- IAVORENCIUC ILIE CRISTINEL 56p
- GEORGESCU DANIEL ȘTEFAN 56p
- NESTOR DORU DANIEL 56p
- ATANASOAIE C-TIN MARCEL 56p
- BĂDĂLUȚA BOGDAN MIHAI 56p
- CAZACU VITALIE 56p
- HODOROABĂ MIHAELA 56p
- CHIȘCAN MARINELA 56p
- ROBU TOADER PETRU 56p
- GHIȚUN BOGDAN IONUȚ 56p
- CIORNEI GIANINA MIHAELA 56p
- PELCER MARIUS 55p
- HREBAN CAMELIA 55p
- ROTARU PAUL AUREL 54p
- BODOR EMILIA 54p
- HARJA IRINA GEANINA 54p
- ANDONIE CRISTIAN 54p
- SAVA OANA NICOLETA GEORGIANA 53p
- ONCERIU MIHAI CRISTIAN 53p
- CORJAN IGOR 53p
- LAZAROVICI MARIUS 53p
- PINTEA EUGEN 53p
- BURSUC LIVIU SEBASTIAN 53p
- MURĂRAȘU EUGENIA ANA 53p
- MUNTEANU VIOLETA 53p
- DEDIU SERGIU 53p
- CHIRILĂ MARIA 52p
- SVEDUNEAC FLORIN 52p
- LAZĂR MELIAN ANDA 52p
- BUCȘA CRISTINA ELENA 52p
- AMĂRIOAREI CIPRIAN CR. 52p
- NEGRIUC FLORIN 52p
- GHERASIM ION 51p
- ACASANDRE ELENA CRISTINA 51p
- TABARCEA PETRU MARIAN 51p
- S P E 51p
- IFTIMOVICI ADRIAN ION 51p
- SOFIAN BRÂNDUȘA 51p
- SÂRGHE SIMONA 51p
- SOFRON ELENA VIOLETA 51p
- VASILIU ANA MIHAELA 51p
- SUHAN LĂCRĂMIOARA 51p
- ȘALAR ALEXANDRU IULIAN 51p
- SPĂTARU IONELA 51p
- STEICIUC SMĂRĂNDIȚA MĂDĂLINA 51p
- GOLEA GEORGETA ADRIANA 51p
- POPOVICI MARIANA 51p
- POPA AURELIAN REMUS 51p
- ANTON VASILE 51p
- MOCREI DĂNUȚA 51p
- ZVANCIUC SIMONA AIDA 51p
- PASTOR MARIA MAGDALENA 51p
- BARCULESCU CRISTIAN C-TIN 51p
- CURCAN DIANA CRISTINA 51p
- MARTINEAC MARIUS 51p
- ANDRIESCU ANGELICA 51p
- ȘVEDUNEAC CRISTIAN VASILE 50p
- ȘULERU MIHAI DĂNUȚ 50p
- FLOREA FLORIN NICOLAE RĂZVAN 50p
- TODIRAȘ IONESCU MARIUS 50p
- MAGAZIN NICOLETA 50p
- CUCIUREAN GIANINA ANCA 50p
- SIMERIA GHEORGHE 50p
- BILAUCA IOAN 50p
