Învățământ

70% dintre locurile de la clasele profesionale, ocupate din prima etapă de înscriere



Locurile de admitere la școlile profesionale din județ au fost ocupate în proporție de 70% încă din prima etapă de înscrieri. Mai exact, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, Laura Hacman, „în cele 20 de școli în care se înființează 42 de clase profesionale, s-au ocupat 810 locuri, din cele 1.176 de locuri de admitere”.
Aceste școli se adresează elevilor care au absolvit deja clasa a IX-a, fie la un liceu teoretic, fie la unul industrial, și care doresc să-și continue școala pe o filieră profesională.
Pe lângă avantajul că învață o meserie și că primesc o diplomă pentru studiile făcute, elevii mai primesc și o bursă lunară de 200 de lei din partea statului. De asemenea, după absolvirea acestei școli, elevii au posibilitatea să continue studiile liceale, pornind de la clasa a XI-a.
Etapa a doua de înscriere va avea loc între 11-25 iunie 2012, elevii având atunci la dispoziție locurile rămase vacante după prima etapă.
Pentru ocuparea eventualelor locuri disponibile după cele două etape de înscriere, Ministerul Educației va mai organiza o perioadă de depunere a dosarelor între 27-31 august 2012. Înscrierile se fac la secretariatul școlilor unde se înființează clase profesionale. Lista școlilor în care de la anul vor funcționa clasele de meserii poate fi consultată pe pagina de internet www. alegetidrumul.edu.ro.
Meserii din variate domenii profesionale
Cele 20 de unități de învățământ din județ în care se organizează clase profesionale sunt Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Tehnic Rădăuți, Grupul Școlar „Iorgu Vârnav Liteanu” Liteni, Grupul Școlar „Nicanor Moroșan” Pârteștii de Jos, Grupul Școlar „Nicolai Nanu” Broșteni, Grupul Școlar „Tomșa Vodă” Solca, Grupul Școlar „Vasile Cocea” Moldovița, Grupul Școlar „Vasile Deac” Vatra Dornei, Grupul Școlar „Vasile Gherasim” Marginea, Grupul Școlar Cajvana, Grupul Școlar Dumbrăveni și Grupul Școlar Nr. 1 din Câmpulung Moldovenesc.
În ceea ce privește meseriile în care vor fi instruiți elevii, acestea sunt din toate domeniile profesionale. Printre acestea amintim ospătar, brutar, patiser, horticultor, pădurar, preparator produse din lapte, mecanic auto, confecționer produse textile, comerciant, tâmplar, tinichigiu auto, instalator, lucrător hotelier, zidar, lăcătuș mecanic.